Saturday , April 20 2024

Șoferii care suferă de aceste boli ar putea rămâne fără permis. Ce prevede noua lege

O lege aprobată de Camera Deputaţilor ameninţă să lase fără permis mii de şoferi. Potrivit noilor reglementări, doctorii sunt obligaţi să îi trimită la un control de specialitate pe toţi cei care au afecţiuni incompatibile cu şofatul.
Cine nu se supune, ajunge pieton. Intră în această categorie şi cei care iau medicamente puternice.
Potrivit legii, orice medic este obligat să îi trimită la consultaţii de specialitate pe şoferii cu afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale au diabet ori iau sedative.
″În primul rând sunt bolile care nu permit să aibă o bună vedere, să distingă culorile şi să aprecieze distanţa. În al doilea rând sunt bolile care merg cu coordonare dificilă a mişcărilor, de la accidentele vasculare cerebrale, neuroinfecțiile, formele de epilepsie necompensate. Mai sunt şi tratamente medicamentoase care scad atenţia”, explică Adela Golea, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Cluj.
“Trebuie luate mai în serios aceste boli şi probleme de sănătate, pentru că examenul medical care se face pentru permis este o glumă. Ar trebui mai mult implementat acest sistem medical de verificare pentru a nu mai fi probleme în trafic”, este de părere un șofer.
Continuarea pe stirileprotv.ro

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …