Thursday , March 28 2024

Societatea de Obstetrică şi Ginecologie, apel către gravide să se vaccineze cât mai repede

Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România face un nou apel către gravide să se vaccineze cât mai repede împotriva SARS Cov-2, precizând joi, 21 octombrie, în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook ROVaccinare, că vaccinul este sigur pentru gravidă şi făt.

De asemenea, în mesaj se mai subliniază că vaccinarea nu afectează în niciun fel fertilitatea feminină sau masculină.

”Nu amânaţi vaccinarea până după naştere! Ar putea fi prea târziu. Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România face un nou apel către toate gravidele de a se vaccina cât mai repede împotriva SARS Cov-2. Milioane de femei gravide s-au vaccinat pe tot globul”, este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook privind vaccinarea.

Conform sursei citate, toate datele acumulate în ultimele 19 luni confirmă fără dubiu că:

1. Boala COVID-19 la gravide creşte riscul de naştere prematură, dezlipire de placentă, moartea fătului în uter, spitalizare în ATI şi deces al mamei.

Cardul de masa Up Dejun vine cu cost 0 si discount de pana la 50% la principalele categorii de produse si servicii de care afacerea ta are nevoie. Obtine oferta AICI!
2. Vaccinarea scade riscul de infecţie cu virusul SARS CoV-2 de peste 5 ori

3. Vaccinarea scade riscul boală Covid-19 severă şi de a ajunge la spital e 10 ori

4. Vaccinarea scade riscul de deces al gravidelor infectate SARS CoV-2 de 11 ori

5. Vaccinarea gravidei protejează nou-născutul. Anticorpii dezvoltaţi de mamă după vaccinare ajung şi la făt atât prin placentă, înainte de naştere, cât şi prin laptele matern, după naştere.

6. Vaccinul este sigur pentru gravidă şi făt.

7. Vaccinarea nu afectează în nici un fel fertilitatea feminină sau masculină, nici prezentă şi nici viitoare. Boala COVID, în schimb, poate afecta grav fertilitatea.

”Nu amânaţi vaccinarea până după naştere! Ar putea fi prea târziu. Nu vă riscaţi viaţa şi viaţa copilului pe care îl aşteptaţi. Cu un singur gest simplu, sigur şi la îndemână, puteţi să vă protejaţi, împreună cu bebeluşul”, se mai porecizează în mesajul transmis de prof. univ. dr. Radu Vlădăreanu, preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie din România.

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …