Thursday , April 25 2024

Slujbă de pomenire a ierarhilor Cernăuților și Bucovinei, oficiată în biserica de la cimitirul Horecea

Înaltpreasfințitul Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei (aparține de Biserica Ortodoxă Ucraineană, afiliată Patriarhiei Moscovei) a oficiat sâmbătă, 10 aprilie a.c., Sfânta Liturghie pentru odihna sufletelor tuturor ierarhilor (episcopi, arhiepiscopi și, ulterior, mitropoliți) ai Bucovinei. Potrivit agenției media cernăuțene BucPres, serviciul divin a avut loc la Biserica cu hramul Sfinții Trei Ierarhi care se afla în cimitirul din suburbia Horecea a orașului Cernăuți. Ierarhul a fost însoțit în rugăciune de către părintele Cristofor Gabor. La sfârșitul Sfintei Liturghii, mitropolitul Meletie, a săvârșit o slujbă de pomenire în care s-a rugat pentru odihna sufletelor episcopilor bucovineni și a tuturor creștinilor ortodocși.

Biserica cu hramul Sf. Trei Ierarhi din Cernăuți a fost construită în anul 1881 de către mitropolitul de la acea vreme al Bucovinei și Dalmației, Silvestru Morariu Andrievici, ca fiind cripta pentru ierarhii Cernăuților și Bucovinei. Sfântul lăcaș a fost sfințit la data de 26 mai 1884. Potrivit celor de la BucPress, pe atunci Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se săvârșea o singura dată pe an și anume când se pomeneau moșii de vară, sâmbăta de înainte duminicii Rusaliilor.

În acest paraclisul mitropolitan au fost înmormântați ierarhi bucovineni – BucPress prezintă și o imagine a unei plăcuțe memoriale în limba română (biserica din Horecea este a unei comunități în care încă se vorbește limba română) – și anume: episcopul (inițial exempt) Dositei Herescu, si apoi Teofil Bendella (arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Dalmației), Teoctist Blajevici (arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Dalmației), Dr. Silvestru Morariu Andrievici (arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Dalmației), Arcadie Ciupercovici (arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Dalmației), Dr. Vladimir de Repta (arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Dalmației), Dr. Nectarie Cotlarciuc (arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Hotinului).

De altfel, osemintele primului episcop de Bucovina, Dositei Herescu († 1789), au fost depuse, inițial, în biserica Sf. Treime ridicată de dânsul (din lemn) și abia când biserica a fost mutată în localitatea Clocucica osemintele primului episcop au fost depuse la biserica Sf. Parascheva (1874) pentru ca în 1875 să fie depuse alături de cele ale ierarhului Teofil Bendella într-o gropniță provizorie de la cimitirul din Cernăuți iar abia din 1884 să fie mutate în capela gropniță zidită în cimitirul Horecea din Cernăuți pentru ierarhii Bucovinei. Menționăm că episcopii Bucovinei de la Dositei Herescu († 1789) până la Teofil Bendella († 1875, primul arhiepiscop de Cernăuți) au fost înmormântați în alte părți decât la capela cimitirului cernăuțean de la Horecea. Astfel, episcopul Daniil Vlahovici († 1822) a fost înmormântat la mănăstirea Dragomirna, ierarhul de origine sârbă dându-și obștescul sfârșit la Vatra Dornei. Episcopul Isaie Baloșescul († 1834) a fost înmormântat în localitatea natală Putna. Episcopul Eugenie Hacman († 1873, el fusese numit în ianuarie primul arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației, dar repausă înainte de constituirea efectivă a noii mitropolii și înscăunarea sa ca arhiepiscop) murise la Viena și fusese înhumat în catedrala din Cernăuți pe care a edificat-o.

Totodată, nu doar osemintele episcopului Dositei Herescu († 1789) și arhiepiscopului Teofil Bendella († 1875) au așteptat „provizori” în cimitirul din Cernăuți să fie mutate 1884 în capela gropniță zidită în cimitirul Horecea din Cernăuți pentru ierarhii Bucovinei, ci aceeași situație este și în cazul arhiepiscopului Teoctist Blajevici († 1879, rămas văduv la 30 de ani, în 1837 hotărăște să intre în cinul monahal), acesta fiind de loc din satul Tișăuți.

Despre Dr. Silvestru Morariu Andrievici († 1895, arhiepiscop de Cernăuți și mitropolit al Bucovinei și Dalmației) facem precizarea că este de loc din Mitocu Dragomirnei iar succesorul său, Arcadie Ciupercovici († 1902) este fiul unui preot câmpulungean și, până să intre în cinul monahal în anul 1866 (fiind văduv din 1861) el fusese preot la Toporăuți, Cernauca și Milișăuți iar până să fie instalat arhiepiscop la Cernăuți fusese, printre altele, deputat la Viena vreme de șase ani. După 1918, Mitropolia Bucovinei și Dalmației – la acea vreme fiind condusă de arhiepiscopul de Cernăuți Dr. Vladimir de Repta – va fi desființată în structura care era, cele două episcopii de pe coasta Dalmației având scaunele la Zara și Cattaro deveniseră, inițial sufragane pentru ca apoi episcopii lor să fie demiși în 1919. O scurtă perioadă din 1918 arhiepiscopul Dr. Vladimir de Repta fusese îndepărtat de la conducerea arhidiecezei cernăuțene, vicarul general Ipolit Vorobchievici fiind numit de autoritățile austriece locul său, însă autoritățile române au reparat greșeala repunându-l din nou pe Dr. Vladimir de Repta în drepturile sale de mitropolit. Deși a demisionat din funcția de mitropolit al Bucovinei (mitropolia fiind reorganizată iar în componența ei au intrat în perioada interbelică eparhii Hotinului și Maramureșului) în anul 1924, Dr. Vladimir de Repta a trecut la cele veșnice în 1926 și a fost înhumat la capela arhierească de la Cernăuți. Succesorul său, Nectarie Cotlarciuc († 1935, de loc din comuna Stulpicani) este ultimul ierarh al Bucovinei care este înmormântat în capela pregătită ierarhilor de la Cernăuți din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Evenimentele generate de cel de-al doilea război mondial au rupt pentru o lungă perioadă frumosul șir de tradiții respectabile pentru credincioșii creștin ortodocși din nordul Bucovinei. De altfel, odată cu instaurarea regimului totalitar comunist, biserica Sf. Trei Ierarhi a fost închisă, osemintele ierarhilor fiind profanate de către sovietici. În anul 1990 paraclisul respectiv a fost renovat și deschis de către protoiereul Mihail Ivasiuc, care a slujit la Horecea urbană timp de 16 ani. (D.P.)

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …

One comment

  1. Ucraina, ocupantă!

    Excentricul politician rus, Vladimir Jirinovski, a vorbit despre o revenire a teritoriilor româneşti la statul român:

    „În componenţa României au intrat mereu Bucovina şi Basarabia. Trebuie înapoiate. Rusia le-a luat de la Hitler înainte de război pentru a opri în acest fel trupele germane mai departe de hotarele ţării. Dacă germanii nu ar fi avansat spre est, noi nu am fi luat acest pământ şi am fi avut Polonia cea mare, Ungaria mare şi România mare. Prin urmare, este necesar să cedăm înapoi ce le aparţine românilor, ungurilor şi polonezilor”

    Aceste declaraţii nu trebuie puse doar pe seama excentricităţii lui Jirinovski, el fiind de multe ori unealta Kremlinului în a propune diferite trocuri pe uşa din dos a diplomaţiei.