Friday , March 29 2024

Sindicatele şi patronatele vor trimite premierului, până vineri, un punct de vedere comun privind Codul Muncii

Sindicatele şi patronatele trebuie să trimită premierului, până vineri, un punct de vedere comun privind modificările la Codul Muncii şi celelalte legi negociate până în prezent, urmând ca până în 26 ianuarie, Emil Boc să analizeze şi să comunice care dintre propunerile lor vor fi luate în calcul.
Şeful Executivului a solicitat sindicatelor şi patronatelor să transmită până vineri propunerile lor referitoare la Codul Muncii, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă întâlnire cu partenerii sociali pentru analizarea acestor texte, potrivit unui comunicat al Guvernului, remis după întâlnirea de la Palatul Victoria.
Conform sursei citate, premierul Boc a subliniat că Guvernul are ca prioritate continuarea dialogului social la toate palierele, pentru ca în final Guvernul să transmită Parlamentului un document care să conţină cele mai bune soluţii identificate şi în discuţiile cu partenerii sociali.
Liderul CNSLR – Frăţia, Marius Petcu, a declarat la finalul discuţiilor de la Guvern, că după ce ministrul Muncii, Ioan Botiş, a încercat să blocheze dialogul social, premierul Emil Boc s-a arătat deschis discuţiilor cu partenerii sociali şi, împreună, au stabilit să prezinte propuneri comune (sindicate – patronate) de modificare a Codului Muncii.
“Am încercat să vedem dacă putem continua dialogul social. S-a convenit să elaborăm un punct comun până vineri, iar miercuri (26 ianuarie – n.r.) premierul va comunica ce propuneri făcute de noi vor fi preluate”, a declarat Marius Petcu.
Preşedintele UGIR – 1903, Cezar Corâci, a precizat că discuţiile au fost tensionate la început, dar că, după ce s-a stabilit că dialogul se va purta doar cu premierul, nu şi cu ministrul Botiş, s-a hotărât că se pot analiza punctele de vedere.
El a adăugat că vineri, după ce propunerile sindicatelor şi patronatelor vor fi definitivate, materialul trimis premierului Emil Boc va fi publicat şi pe site-urile confederaţiilor sindicale şi patronale.
Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical, Ioan Pisc a precizat că ministrul Ioan Botiş a asistat doar la discuţie dar nu a spus nimic.
“Ministrul Botiş a fost o piesă pe masa de şah. (…) Nu l-a certat premierul, care cred că a fost minţit ca şi noi”, a mai spus Pisc.
Reprezentantul BNS a adăugat că dacă Guvernul nu va ţine cont de propunerile partenerilor sindicali se va impune o măsură radicală, care va înlocui protestele şi marşurile în stradă, adică încetarea voluntară a lucrului şi declanşarea grevei generale.
Reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor au cerut premierului să îl demită pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, nemulţumiţi de modul în care s-au desfăşurat discuţiile pe proiectul Codului muncii. Ei au spus că vor înainta premierului un text comun privind Codul muncii şi vor cere preşedintelui Traian Băsescu să medieze acest conflict.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …