Thursday , March 28 2024

Sindicatele, după negocieri: Greva din Educație va avea loc începând de luni. Părinții, sfătuiți să își țină copiii acasă

Liderii sindicatelor din Educație au anunțat, după negocierile de duminică după-amiază de la Guvern, că greva generală va începe luni, când 150.000 de profesori vor fi în grevă. Ei îi sfătuiesc pe părinți să își țină luni copiii acasă, chiar dacă școlile nu se vor închide.

Liderii sindicatelor au afirmat că Executivul a venit „cu aceeași ofertă ca în ultimele zile”.

Peste 150.000 de profesori şi 50.000 – 60.000 de angajați nedidactici şi personal auxiliar încep luni greva generală, însă sindicaliștii se declară „deschiși negocierilor”.

Liderii de sindicat au spus că la negocieri au fost menționate bonusuri pentru profesorii debutanți și cei din zonele defavorizate, fără a se stabili un calendar clar.

Sindicatele spun că durata grevei va depinde de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi până când cei care au aderat la declanşarea ei vor renunţa.

Dialogul Guvernului reprezentanții sindicatelor va continua. (Mediafax)

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …