Tuesday , March 19 2024

Sindicatele din Penitenciare: Toader dezinformează. Au fost eliberaţi 1.200 deţinuţi, aproape dublu faţă de cât a anunţat

Federaţia Sindicatelor din ANP îl contrazice pe ministrul Justiţiei, precizând că de la punerea în aplicare a Legii recursului compensatoriu au fost puşi în libertate peste 1.200 de beneficiari, nu 650 cum a anunţat Tudorel Toader.
tudorel toader

“După ce şeful penitenciarelor recunoaştea că sunt extrem de multe erori la punerea în libertate pe baza Legii recursului compensatoriu, ministrul Justiţiei dezinformează Parlamentul, afirmând că, în prima lună de aplicare, au fost puşi în libertate în plus un număr de 650 de detinuţi, avansând cifra de 25.093 deţinuţi rămaşi în penitenciare. În realitate – conform site-ului ANP – în penitenciare sunt 24.464 deţinuţi. În concluzie, conform statisticii oficiale a ANP, de la punerea în aplicare a legii recursului compensatoriu au fost liberaţi în plus peste 1.200 de deţinuţi (aproape dublu faţă de cât a anunţat ministrul), urmând ca numărul celor liberaţi în plus să depăşească în primul an de aplicare cifra de 8.000, conform estimărilor noastre”, transmite Federaţia, într-un comunicat de presă.
Sindicaliştii susţin că eliberările vor duce la creşterea criminalităţii.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că în penitenciare sunt 25.093 de deţinuţi, cu 5.972 de deţinuţi peste capacitatea de cazare la standardul de 4 metri pe deţinut, afirmând că în urma aplicării legii recursului compensatoriu au fost eliberaţi 650 de deţinuţi.
 

Vezi si

Un polițist de 39 de ani din Roman s-a sinucis acasă cu arma din dotare

Un poliţist în vârstă de 39 de ani de la Biroul Rutier Roman s-a sinucis, …