Thursday , April 25 2024

Sindicatele din Educație resping din nou oferta Guvernului. „Să vină în școli, să se uite în ochii profesorilor, educatorilor, directorilor, ai femeii de serviciu”

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a prezentat din nou oferta Guvernului pentru profesori. „Este un efort bugetar care depășește suma de 700 de milioane de lei”, spune acesta. Cărbunaru susține că Guvernul a pregătit actele normative pentru ca profesorii să primească 2.500 de lei până la finalul anului, în două tranșe.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că oferta prezentată pentru a patra oară de Guvern este inacceptabilă și că greva continuă. El a transmis că guvernanții vor primi un răspuns din partea cadrelor didactice, marți, când este anunțat un miting de amploare în fața Palatului Victoria: “Sunt invitați să coboare în fața oamenilor. Poate de la etaje au o imagine deformată.”

“Colegii noștri au spus foarte clar NU la oferta Guvernului. Nu știu ce își imaginează Guvernul, dar varianta comunicată de ei a fost transmisă în teritoriu. Colegii din teritoriu au spus că nu pot acceptă asta, că vor să fie respectați. Dacă își doresc un răspuns (guvernul – n.r.), îl vor primi marți – ne vom da întâlnire în Piața Victoriei și de acolo plecăm în marș la Palatul Cotroceni. Guvernanții sunt invitații noștri să coboare în față oamenilor și să își transmită mesajele. Din Palatul Victoria, când se uită de la înălțimea etajului 1 sau 2 unde sunt cocoțați, s-ar putea să aibă o imagine deformată. Le-am recomandat să vină în școli, să se uite în ochii profesorilor, ai educatorilor, ai directorilor, ai femeii de serviciu și să vadă care ar fi reacția.

Nu stăm cu mâna întinsă, e vorba de demnitate, de respect. E greu pentru ei să înțeleagă ce se întâmplă în școli acum. Când ți s-a ridicat o țară întreagă în stradă iar tu nu înțelegi cât de amplu e fenomenul înseamnă că nu ai ce căuta acolo. Colegii noștr au transmis că nu acceptă vouchere, carduri sau alte lucruri asemănătoare. Nu sunt credibili în fața noastră.

Vom face tot ce e bine pentru elevi, ne-au înțeles, dar cheia e în mâinile celor care au putere politică. Coaliția majoritară trebuie să își asume rezolvarea acestei probleme, să nu încerce să incite societatea împotriva noastră! Răspunderea e a lor, iar ei vor să continue același tip de politică.”, a declarat Marius Nistor.

 

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …

One comment

  1. Ce nu inteleg eu este de ce unul se face profesor cand stie de salariile mici. Daca tot esti asa destept ai capacitate intelectuala peste.media manelistilor…atunci de ce nu scrii cod pentru AI de exemplu sau pentru automatons. De ce nu incercati chirurgie neuro sau dentistry. De ce ba va flagelati in invatamant?