Thursday , April 18 2024

Sindicaliştii au protestat în ţară faţă de Codul Muncii

Sute de sindicalişti afiliaţi la mai multe confederaţii sindicale au protestat, joi, în oraşe din ţară, faţă de prevederile noului Cod al Muncii. Protestatarii cer demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Aproximativ 2.000 de sindicalişti protestează în faţa Palatului Administrativ din Târgu Mureş
Aproximativ 2.000 de sindicalişti protestau, joi după-amiază, în faţa Palatului Administrativ din Târgu Mureş, unde se află Prefectura, aceştia fiind nemulţumiţi de prevederile Codului Muncii.
Aproximativ 300 de sindicalişti au pornit, în jurul orei 15.00, din zona spitalelor, într-un marş pe străzile municipiului Târgu Mureş, lor alăturându-li-se circa 500 de muncitori de la o fabrică de mobilă din judeţ.
Protestatarii au parcurs mai multe străzi din oraş, strigând “Demisia”, “Hoţii “, “Jos Băsescu”, “Ăla mic şi ăla chior şi-au bătut joc de popor” şi “Jos Guvernul mincinos”.
În faţa Palatului Administrativ care găzduieşte Prefectura, aceştia s-au întâlnit cu alte sute de protestatari veniţi din alte localităţi ale judeţului şi din zona combinatului Azomureş şi din cea a supermarket-urilor.
Protestatarii au început să scandeze, în faţa Palatului Administrativ, lozinci antiguvernamentale şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
Ei au purtat pancarte pe care scrie, printre altele, “Nu sclaviei la locul de muncă”, “Nu vă bateţi joc de noi”, “Nu vrem să devenim sclavi”, “Nu modificării Codului Muncii”, “Boc a ieşit din recesiune, pe noi ne-a lăsat în mizerie”, “Opriţi falimentarea cabinetelor medicale”.

Peste 700 de sindicalişti au pichetat Prefectura Alba

Protestatarii sunt din sănătate, educaţie, mediul privat, industria de apărare, dar şi cadre militare în rezervă şi pensionari.
Ei au strigat lozinci precum “Jos Guvernul”, “Jos Boc”, “Trădătorii” şi fluieră şi huiduie.
Sindicaliştii au adus pe trotuarul din faţa Prefecturii Alba pietre şi bâte, alături de care au pus o pancartă cu mesajul “Donaţii pentru Guvernul Boc”.
Ei poartă pancarte cu mesaje precum “Jos mafia”, “Mărţişor pentru români, barză, barză ce ai în cioc, Codul Muncii şi pe Boc”.
În faţa sediului Prefecturii era parcată maşina preşedintelui CNSLR Frăţia Alba, Marius Sepi, spartă în noaptea de miercuri spre joi de persoane necunoscute, pe care Sepi a pus un steag neagru şi un afiş cu mesajul “Grija Guvernului faţă de sindicate”.
Printre protestatari s-a aflat şi deputatul PNL de Alba Călin Potor, care a declarat că s-a simţit “obligat” să stea în mijlocul celor care l-au ales.
Peste 500 de sindicalişti în faţa sediului PDL din Deva
Protestatarii strigau “Hoţii” şi “Jos Guvernul”. Totodată, ei fluierau şi suflau în trompete şi vuvuzele.
Protestatarii au avut bannere pe care sunt desenate caricaturi, în care salariatul este “sugrumat” între Guvern şi patronate.
Unul dintre liderii sindicali le-a cerut protestatarilor să se întoarcă cu toţii cu spatele la sediul PDL, precizând că acesta este modul în care ar trebui să fie “tratate” Guvernul şi PDL de către salariaţii din România.
De la sediul PDL din Deva, protestatarii au pornit într-un marş până la Prefectură, unde au continuat acţiunea de protest până în jurul orei 16.00.

Arad: Peste o sută de sindicalişti au declanşat un protest spontan

Participanţii la acţiune s-au strâns pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Piaţa Revoluţiei din Arad, fiind supravegheaţi de jandarmi şi poliţişti.
Unii dintre participanţii la acţiune purtau veste cu numele sindicatului pe care îl reprezintă şi bannere pe care scrie “Respectaţi Constituţia”.
La manifestare au participat şi lideri sindicali, care au spus că este vorba despre o acţiune spontană, pentru că Primăria Arad a refuzat autorizarea unui miting în Piaţa Revoluţiei, care ar fi trebuit să aibă loc joi, împotriva prevederilor noului Cod al Muncii.
“Ne-am adunat pentru a discuta viitoarele forme de protest pe care le vom adopta şi pentru a ne arăta nemulţumirea faţă de noul Cod al Muncii. Este o acţiunea spontană a membrilor mai multor confederaţii sindicale şi suntem nemulţumiţi că Primăria nu mai autorizează proteste la Arad”, a declarat preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, Dănuţ Ieneşescu.
Lideri ai confederaţiilor CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR urmau să solicite o întâlnire cu prefectul Călin Bibarţ, pentru a-i înmâna acestuia un memoriu.

Peste 150 de sindicalişti au protestat în faţa sediului Prefecturii Prahova

Peste 150 de persoane au pichetat Palatul Administrativ situat în centrul municipiului Ploieşti, imobil în care îşi au sediul Prefectura Prahova, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Ploieşti, dar şi câteva cabinete parlamentare.
Acţiunea de protest a început la ora 12.00 şi s-a incheiat la ora 14.00.
La miting au participat membri ai celor mai mari sindicate din judeţul Prahova, din toate domeniile de activitate.
Protestatarii au cerut demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, scandând “Jos Guvernul Boc”, “Jos Băsescu” şi “Ruşine”.
Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marţi, 8 martie, la ora 10.00, iar parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00.

Vezi si

Eurobarometru: 74% dintre români spun că intenționează să voteze la alegerile europene

România a înregistrat a doua cea mai mare creștere a intenției de vot la alegerile …