Wednesday , December 7 2022

SEX ŞI ŞPĂGI LA EXAMENE DE LA UMF IAŞI. Profesori universitari in catuse

UMF

Procurorii DNA Iaşi au detonat ieri o bombă în mediul universitar: trei doctori, toţi cadre didactice la UMF, au fost duşi la audieri într-un dosar de corupţie. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ, soţul acesteia, Gheorghe – şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie şi dr. Dumitru Păduraru sunt cercetaţi pentru luare de mită. În cazul doctorului Păduraru acuzaţiile sunt de-a dreptul incredibile. Profesorul ar fi încercat să silească o studentă să facă sex cu el pentru a promova examenele. Fupă ce fata a refuzat, acesta ar fi ameninţat-o cu moartea. Dumitru Păduraru a fost încătuşat aseară. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi medici anchetaţi, surse juridice spun că aceştia ar fi primit bani de la studenţi pentru a-i promova la examenele care au loc în aceste zile la UMF. Aceleaşi surse au precizat că în acest caz ar fi fost găsiţi cel puţin 2.000 de euro în carnetele unor studenţi, scrie Ziarul de Iasi.

Procurorii DNA au întors pe dos ieri lumea medicală din Iaşi reţinând doi medici cunoscuţi din oraş şi audiind până noaptea târziu un al treilea. Prof.dr. Carmen Dorobăţ, manager la Spitalul de Boli Infecţioase, a fost reţinută azi-noapte, în jurul orei 23.00, fiind acuzată de lua­re de mită. Soţul acesteia, Gheorghe Doro­băţ, şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie, a fost şi el audiat însă a fost lăsat să plece acasă fără a se lua nicio măsură împotriva sa. Un alt cadru universitar, Dumitru Păduraru, a fost şi el reţinut aseară pentru 24 de ore fiind acuzat că ar fi încercat să violeze o studentă pentru a o promova la examene. Medicii ar fi luat bani de la studenţii medicinişti pentru a-i ajuta pe aceştia să promoveze exemenele. Mai multe sume de bani au fost ridicate ieri, surse din cadrul anchetei precizând că 2.000 de euro au fost găsiţi în carnetele de student UMF. Toţi cei trei medici amintiţi sunt cadre didactice la instituţia de învăţământ superior.
Doctorul Păduraru a încercat să violeze o studentă
DNA a prezentat oficial, până aseară, doar acuzaţiile ce îi sunt imputate medicului Du­mitru Păduraru. Potrivit procurorilor, acesta a fost reţinut pentru infracţiunile de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj. În zilele de 15, 23 şi 26 ianuarie, în calitate de coordonator al disciplinei de anatomie de la UMF, Păduraru ar fi încercat să întreţină relaţii intime cu o studentă de la Facultatea de Farmacie.paduraru
Medicul i-ar fi propus, de asemenea, să în­treţină raportori se­xuale cu el, săptămânal, în tot cursul semestrului al doilea ameninţând-o că în caz contrar nu va putea să promoveze exemenul la disciplina la care predă. De asemenea, Păduraru i-ar fi promis fetei că dacă va accepta să se culce cu el o va ajuta să promoveze şi examenul la Fa­cultatea de Medicină Generală, acolo unde este membru al comisiei de admitere. Studenta a mers la DNA şi a povestit totul. „În ziua de 26.01.2015, inculpatul Păduraru Dumitru a constrâns-o pe ace­eaşi persoană vătămată, prin ameninţarea explicită cu moartea, să nu spună nimănui despre cele întâmplate, în scopul obţinerii unui folos nepatrimonial, constând în asigurarea confidenţialităţii cu privire la faptele sale, astfel încât să evite tragerea sa la răs­pundere penală“, au precizat procurorii.
Percheziţii la soţii Dorobăţ
Carmen Dorobăţ a dat ochii cu procurorii în jurul orei 11.00, managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase amânându-şi o declaraţie de presă stabilită anterior. Ulterior, anchetatorii, sprijiniţi de Direcţia Generală Anticorupţie, au mers şi la Spitalul de Neurochirurgie, acolo unde au ridicat documente din biroul lui Gheor­ghe Dorobăţ.carmen dorobat
Doctorul a fost dus apoi la apartamentul pe care îl are împreună cu soţia pe strada Cloşca, acolo unde anchetatorii au efectuat, timp de câteva ore, o altă percheziţie. Avocatul lui Carmen Dorobăţ, Ionel Nechita, a refuzat aseară să ofere declaraţii în acest caz invocând că audierile procurorilor nu era fina­lizate.
Continuarea AICI

Vezi si

Lege adoptată: Terenurile de sport ale școlilor pot fi folosite de cetățeni în afara orelor ce curs

Deputații au votat, miercuri, un proiect de lege prin care se permite accesul cetăţenilor în …