Friday , March 29 2024

Sevil Shhaideh, propusa de PSD premier al Romaniei

sevil shhaideh

Sevil Shhaideh, fost ministru in Guvernul Ponta, este propunerea PSD de premier avansata presedintelui Iohannis.
Liviu Dragnea a anuntat numele premierului propus de PSD: Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltarii.
Sevil Shhaideh, nominalizată pentru funcţia de prim-ministru, a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar din 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea MDRAP, a fost secretar de stat în acest minister.
Sevil Shhaideh are 50 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică. În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa. Ulterior, din 1993 şi până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Judeţean (CJ) Constanţa, iar între anii 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din CJ Constanţa, având ca principale atribuţii coordonarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană. Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, între principalele activităţi şi responsabilităţi numărându-se elaborare de amendamente legislative cu privire la actele normative care reglementează administraţia publică locală. De asemenea, din anul 2000, ea este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică.
În 2012, imediat după desemnarea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcţia de secretar de stat la acelaşi minister.
Conform ultimei sale declaraţii de avere, din 6 mai 2015, Sevil Shhaideh are un apartament de 47 de metri pătraţi, cumpărat în 1994, şi mai multe conturi deschise în 2007 şi 2011, în sumă totală de aproximativ 500.000 de lei.
În declaraţia de avere a acesteia este menţionat şi un împrumut de 20.000 de euro acordat de către soţul său, Akram Shhaideh, lui Bachir Chhide, şi rambursat în septembrie 2014. De asemenea, la secţiunea ”datorii” este trecut un credit de 60.000 de lei, contractat în anul 2012 şi scadent în 2017.
Veniturile obţinute de Sevil Shhaideh în anul fiscal precedent depăşesc 300.000 de lei, din care 56.364 de lei reprezintă salariul de la Ministerul Dezvoltării, iar 247.800 de lei a încasat ca membru al CIFGA (Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări) la EximBank SA.
Soţul lui Sevil Shhaideh a obţinut un venit anual de 46.149 de lei ca angajat al Regiei Autonome Judeţene Drumuri şi Poduri Constanţa şi 826 lei în calitate de consilier în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
De asemenea, potrivit declaraţiei de interese, ea este acţionar la Coremar – cupon gratuit, şi la SC Rosyr International SRL, cu 50 de acţiuni, în valoare de 100 de lei.
Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar presa a scris că naşi de cununie au fost Liviu Dragnea şi şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu.
Liviu Dragnea a afirmat, miercuri, însă că Sevil Shhaideh nu îi este fină, deoarece în religia musulmană nu există termenul de naş, şi că la căsătoria acesteia i-a fost “martor”, alături de alte persoane.
“În religia musulmană nu există termenul de naş. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat şi o femeie de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment şi care sunt martori. Nu există termenul de naş şi fin”, a spus Dragnea.
El a adăugat că o cunoaşte pe Sevil Shhaideh de 15 ani, iar la căsătoria acesteia a fost martor alături de alte persoane.
La Cotroceni au ajuuns la ora 11:00 liderii PSD si ALDE, dupa ce cele doua formatiuni au semnat un protocol de colaborare, asa ca vor veni cu acelasi nume pentru functia de prim-ministru.
Liviu Dragnea a primit, la sedinta de comitet executiv, un mandat in alb de la colegii sai pentru discutiile de la Cotroceni, insa acestia nu stiu numele persoanei pe care seful PSD o va propune.
Runda de consultari continua cu PNL, de la ora 12:30, iar reprezentantii USR vor fi primiti de presedintele Iohannis incepand cu ora 14:00, urmand ca la 15:00 sa vina la Cotroceni delegatia UDMR. Discutiile vor continua joi cu PMP si minoritatile.

Vezi si

20.000 de angajați ai MAI, pregătiți să intervină în perioada Paștelui Catolic

20.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, precum și angajați ai altor structuri ale …

One comment

  1. exercitiu de imaginatie:
    va rag incercati sa faceti o propunere de premier ortodox intr-o tara musulmana. ORICAT de bun specialist ar fi el in toate.
    cam ce-ar iesi?
    intelegeti aluzia?
    oare o sa mai rabde mult poporul asta tradarea, hotia si abuzurile?
    in romania asta chiar nu mai exista romani de origine romana cu nume romanesti buni de presedinti, prim ministri, ministri si tot asa?
    johannis, ciolos, shhaideh, etc., samd.
    drac_nea, locul tau este la puscarie, infractorule demostrat cu fraude electorale!