Thursday , April 18 2024

Sevil Shhaideh a fost trimisa in judecata in Dosarul Belina

DNA a decis trimiterea in judecata a persoanelor cercetate in Dosarul Belina, inclusiv a lui Sevil Shhaideh, fost secretar de stat in cadrul Ministerul Dezvoltarii Regionale, aceasta fiind acuzata de abuz in serviciu.
sevil shhaideh

Intr-un comunicat de presa remis miercuri de DNA, se arata ca toti inculpatii din dosarul Belina au fost trimisi in judecata, in stare de libertate.
Astfel, s-a dispus trimiterea in judecata pentru: Sevil Shhaideh, Ionela Stoian (fosta Vasile), Ionut Adrian Gadea, Sanda Mariana Gheorghiu si Rodica Gusa.
Shhaideh era la data faptelor secretar de stat in cadrul Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (M.D.R.A.P.) . Aceasta a fost trimisa in judecata sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave.
Ceilalti inculpati
Stoian Ionela (fosta Vasile), la data faptei director in cadrul M.D.R.A.P – sub aspectul savarsirii complicitatii la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinte deosebit de grave;
Gadea Adrian Ionut, la data faptei presedinte al C.J. Teleorman, sub aspectul savarsirii, in forma complicitatii, a infractiunilor de: abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit si participatiei improprii la infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, cu consecinte deosebit de grave;
Gheorghiu Mariana Sandu, asistent registrator principal in cadrul Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Alexandria, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals intelectual;
Gusa Rodica, asistent registrator in cadrul Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Alexandria, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals intelectual in forma continuata (trei acte materiale).
Acuzatiile procurorilor
Procurorii arata in rechizitoriu ca “in anul 2013, prin actiunea concertata a unor persoane cu functii publice, parti din Insula Belina si Bratul Pavel (cu suprafata de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate in albia minora a Dunarii, au trecut ilegal din proprietatea statului in proprietatea judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman, pentru ca, doar la cateva zile, sa fie inchiriate tot ilegal unei firme private. Pentru realizarea transferului de proprietate a fost adoptata H.G. 943/2013, act cu caracter individual prin care au fost incalcate o serie de dispozitii legale”.
Procurorii argumenteaza ca fiind situatie in albia minora a Dunarii, Insula Belina si Bratul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii si al Constitutiei, deci prin urmare nu puteau fi trecute in proprietatea vreunui consiliu judetean prin hotarare de guvern, ci doar prin lege.
“Concret, in perioada 23 septembrie 2013 – decembrie 2013, in calitate de secretar de stat, inculpata Shhaideh Sevil a initiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare si a prezentat guvernului pentru aprobare un proiect de hotarare de guvern (ce se va numi H.G. 943/2013), precum si nota de fundamentare pe care a semnat-o, in calitate de initiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor parti din Insula Belina si Bratul Pavel catre domeniul public al judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman. Aceasta, in conditiile in care inculpata cunostea ca in acest mod intocmeste acte care incalca o serie de dispozitii legale, respectiv:
– art. 136 alin. 3 din Constitutia Romaniei,
– art. 3 din Legea apelor 107/1996,
– art. 3 alin. 2 din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publica,
– anexa 2 din O.U.G. 107/2002 privind infiintarea Administratiei Nationale “Apele Romane”,
– art. 38 alin. 2, alin. 3, art. 30 alin. 2 si art. 77 din Legea 24/2000
– art. 860 alin. 3) teza intai din Codul civil”, potrivit DNA.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …