Thursday , March 28 2024

Sevil Shhaideh a fost audiata la DNA in calitate de suspect

Vicepremierul Sevil Shhaideh s-a prezentat, vineri, cu putin timp inainte de ora 11, la DNA, insotita de avocat. Dupa o jumatate de ora, vicepremierul a iesit din sediul DNA si a anuntat ca are calitatea de suspect.
shhaideh

Shhaideh, care este si ministru al Dezvoltarii, a refuzat sa dea declaratii jurnalistilor la intrare si a stat la coada alaturi de alte persoane chemate la audieri de procurorii anticoruptie.
“O sa vedem dupa ce ies”, a fost tot ce a spus vicepremierul. Conform procedurilor, de obicei o persoana se prezinta la DNA insotita de avocat in cazul in care stie ca va fi pusa sub invinuire.
“Am calitate de suspect, nu va pot declara mai multe, e o ancheta penala in curs. In acest moment mi s-a adus la cunostinta aceasta calitate, ma prevalez de toate drepturile pe care le am, sa pot sa analizez impreuna cu avocatul documentele. Mai multe in acest moment nu va pot declara”, a spus Shhaideh la plecarea de la DNA.
Calitatea de suspect presupune ca pe numele vicepremierului s-a inceput deja urmarirea penala.
Surse citate de Digi24 au declarat ca Sevil Shhaideh ar fi fost chemata in dosarul in care procurorii anticoruptie cerceteaza transferul insulei Belina din proprietatea Apelor Romane in proprietatea CJ Teleorman, insula ajungand ulterior la firma Tel Drum, in spatele careia s-ar afla Liviu Dragnea, potrivit numeroaselor informatii vehiculate in mass-media.
Transferul a avut loc in 2013, prin adoptarea unei hotarari de guvern. La acea data, premier era Victor Ponta, in timp ce Liviu Dragnea era ministru al Dezvoltarii, iar Sevil Shhaideh era secretar de stat.
Vineri dimineata, procurorii au extins acuzatiile in acest dosar, informeaza Digi24.
La DNA s-au mai prezentat recent si fostii premieri Sorin Grindeanu si Victor Ponta, care au sustinut ca au fost citati in calitate de martori, fara sa dezvaluie dosarele in care au fost chemati sa dea declaratii.
Cunoscuta ca unul dintre oamenii de incredere ai lui Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh a mai dat declaratii in calitate de martor si in alte doua dosare instrumentate de DNA, inclusiv in cel in care este implicata firma Tel Drum si in care a fost trimis in judecata fostul secretar de stat Valentin Preda.
Recent, Victor Ponta, care are si el dosare deschise de DNA, a declarat ca “multe persoane pot sa confirme ca Tel Drum e a lui Dragnea”, insa actualul presedinte al PSD a dezmintit categoric si in repetate randuri ca acest lucru ar fi adevarat.
ziare.com

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …