Wednesday , May 22 2024

Senatul a aprobat un prag valoric pentru abuzul în serviciu de 250.000 de lei, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 a lui Dragnea

Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. „Iohannis și Predoiu desăvârșesc ce a început în 2017 Dragnea”, a reacționat pe Facebook Stelian Ion.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, inițiat de Guvern la sfârșitul anului 2022, a fost aprobat de Senat cu 79 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” și 11 abțineri.

Potrivit amendamentului admis în Comisia juridică, „fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

„Predoiu e mai toxic decât Iordache. Sub oblăduirea lui pesediștii, peneliștii și udemeriști tocmai au propus și vor vota la Senat un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Adică fapta prin care un funcționar public produce ,cu intenție, un prejudiciu mai mic de 250.000 lei nu va mai fi infracțiune. Ce reprezintă pentru îmbuibații din PSD PNL 50.000 de euro?… O nimica toată. Noi am propus un prag la nivelul unui salariu minim pe economie, pentru că statul nu poate susține în mod serios că munca unui om pe o perioadă de o lună este un fleac, o valoare care poate fi ignorată. Iohannis și Predoiu desăvârșesc ce a început în 2017 Dragnea”, a reacționat pe Facebook Stelian Ion, deputat USR.

Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmând să meargă apoi la dezbateri în Camera Deputaților. (Mediafax)

Vezi si

Primul scaner cu raze X  pentru combaterea contrabandei a fost instalat la o vamă din Galați. Până la finalul anului ar urma să fie montat unul și la Siret

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, marți, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul …