Tuesday , April 23 2024

Senatul a adoptat MAJORAREA PENSIILOR parlamentarilor şi miniştrilor

senat2

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care demnitarii aleşi şi numiţi, de la parlamentari, la aleşi locali, miniştri sau secretari de stat, vor putea lua în considerare perioada mandatului la calcularea şi recalcularea pensiei. Plenul Senatului a adoptat proiectul cu 92 de voturi “pentru”, patru abţineri şi două voturi”împotrivă”.
Senatorii au adoptat, în plenul de luni, o propunere legislativă prin care durata exercitării funcțiilor de demnitate publică se consideră vechime în muncă și este luată în considerare la calcularea pensiei. Pe lângă vechimea în muncă se va avea calcula și cea în specialitate. Proiectul de lege a fost iniţiat de zece senatori PSD.
“Durata exercitării funcțiilor de demnitate publică alese și numite și cele asimilate funcțiilor de demnitate publică constituie vechime în muncă și în specialitate și se ia în calcul la promovare și la acordarea tuturor drepturilor bănești rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea și la recalcularea pensiei”, se arată într-un amendament al comisiilor raportoare din Senat și aprobat de plen, potrivit Agerpres.
Comisia pentru învățământ și cea pentru muncă din Senat au motivat acest amendament precizând că au avut în vedere “echivalarea ca vechime în specialitate și în muncă pentru toate persoanele care dețin funcții de demnitate publică numite și alese”.
În expunerea de motive a propunerii legislative, inițiatorii au propus ca durata mandatului să constituie vechime în muncă și în specialitate, în funcție de atribuțiile îndeplinite în perioada exercitării mandatelor sau funcțiilor, atât pentru funcțiile de demnitate publică alese, reglementate de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, cât și pentru funcțiile de demnitate publică asimilate miniștrilor și miniștrilor secretari de stat, precum: președintele Curții Constituționale, președintele Curții de Conturi, președintele Consiliului Concurenței, președintele Autorității Electorale Permanente și Avocatul Poporului.
În Senat nu a fost prezentat niciun studiu de impact bugetar cu privire la efectele adoptării legii și nici numărul de persoane care vor beneficia de prevederile actului legislativ. Cu toate acestea, Guvernul a anunțat în plenul Senatului că susține proiectul de lege, iar proiectul a trecut foarte rapid fără dezbateri din partea senatorilor.
Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputatilor este camera decizionala.
 

Vezi si

PNL și PSD au rupt alianța la București. Firea și Burduja vor candida pentru Primăria București

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar …

One comment

  1. Oare crede cineva ca gunoaiele politice din parlament,nu isi vor mari propriile salarii,bietii “sarantoci”.