Friday , April 19 2024

Senatorul Valer Marian a depus denunţul penal împotriva lui Liviu Dragnea în dosarul referendumului

valer marian

Senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, a depus, marţi, la DNA un denunţ la adresa vicepremierului Liviu Dragnea, acuzându-l de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, un document conţinând acuzaţiile fiind deja dat publicităţii de sâmbătă.
Senatorul le-a dat jurnaliştilor documentul care, potrivit acestuia, ar fi denunţul în cazul lui Liviu Dragnea, arătând că procurorii DNA trebuie să obţină probe şi să facă o cercetare a cazului.
La ieşirea din sediul DNA, Valer Marian a declarat că pe lângă explicaţiile pe care le-a oferit în cazul denunţului făcut împotriva lui Liviu Dragnea, ar mai fi dat o declaraţie, în calitate de martor, într-un alt dosar, în care ar fi vizaţi procuorri, oameni politici şi de afaceri din Satu Mare.
Totodată, acesta a arătat că are încredere că procurorii DNA vor trata cu seriozitate denunţul său.
Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că procurorii anticorupţie au primit şi înregistrat un denunţ formulat de senator.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, Liviu Dragnea nu a putut fi contactat.
Valer Marian a anunţat de la sfârşitul săptămânii trecute că va depune acest denunţ, premierul Victor Ponta dând de înţeles luni, când a fost întrebat de ziarişti, că senatorul ar avea probleme de sănătate. “Ştiţi că, de fapt, e…., nu?”, le-a răspuns el jurnaliştilor care l-au întrebat cum comentează acuzaţiile lui Valer Marian.
“Domnul Valer Marian şi pe Mihai Răzvan Ungureanu şi pe mine ne-a descoperit ca suntem agenţi străini, homosexuali, nu mai ştiu… ucigaşi… Hai să fim serioşi, să îi urăm sănătate domnului Valer Marian”, a spus Victor Ponta. Liviu Dragnea a apreciat că Valer Marian este un om “cu grave probleme de sănătate”, “nefericit”, “nervos” şi “furios” pentru că a fost exclus din PSD şi pentru că, la formarea Guvernului, nu a fost desemnat ministru al Justiţiei. “Dacă studiaţi toate declaraţiile lui din ultimii ani, plecând de la faptul că ba e terorizat de SRI, ba că e urmarit de niste motociclişti, ba că e urmarit de nişte americani cu elicopterele şi declaratia despre referendum face parte din acelaşi registru”, a spus Dragnea.
Valer Marian arată în denunţ că, duminică 22 iulie 2012, între orele 9.00 şi 10.00, a fost sunat pe telefonul mobil de Liviu Dragnea, care i-a transmis să se prezinte, în calitate de preşedinte al Organizaţiei PSD Satu Mare, la o întâlnire la Hotelul Dacia Continental din Oradea, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Vasile Govor, şi cu primarul municipiului, Costel Dorei Coica. El menţionează în actul pe care spune că l-ar fi depus la DNA că Dragnea a venit atunci la Oradea cu un elicopter şi că la întâlnirea la Hotel Dacia au mai venit preşedinţii organizaţiilor PSD Bihor, Ioan Mang, Arad, Dorel Căprar, şi Timiş, Titu Bojin.
Valer Marian a mai arătat, în documentul citat, că, la un moment dat, Dragnea le-a cerut să lase telefoanele în sala în care erau, apoi au ieşit toţi pe hol, lângă o toaletă, unde Dragnea le-a spus că “pentru a realiza în duminica viitoare cvorumul de participare la referendum de 50% plus unu, va trebui să convingem, inclusiv prin promisiuni băneşti, cât mai mulţi preşedinţi de secţii de votare, ca să raporteze la orele stabilite de Biroul Electoral Central, respectiv din două în două ore, o prezenţă cu 25 de alegători în plus faţă de cea reală”.
Senatorul a precizat că Dragnea le-ar fi spus că această decizie a fost luată la cel mai înalt nivel politic în USL, întrucât Uniunea Europeană ar agrea demiterea preşedintelui Traian Băsescu. El a mai arătat că, din ce ştie, Dragnea ar mai fi avut în acea zi astfel de întâlniri şi la Sibiu şi Cluj-Napoca.
În denunţ, Valer Marian arată că a doua zi a aflat de la preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mihai Adrian Ştef, vicepreşedinte judeţean al PNL, că şi liderii PNL din zonă au avut o întâlnire la Cluj-Napoca, la care a participat secretarul general Radu Stroe, care le-a cerut ca, pentru realizarea covrumului de participare la referendum, “să aranjeze cu preşedinţii secţiilor de votare să raporteze o prezenţă cu 50 de alegători mai mare decât cea reală la orele stabilite”. El a mai menţionat în document că a conştientizat natura penală a acestor directive, motiv pentru care nu s-a implicat în aceste “operaţiuni frauduloase”.
Potrivit acesuia, Mircea Vasile Govor, care era în relaţii mai apropiate cu Liviu Dragnea, a fost de acord cu directiva acestuia şi, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Mihai Ştef, şi cumnatul acestuia, Ovidiu Silaghi, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL şi ministrul Transporturilor în perioada respectivă, “au căutat să transpună în practică directiva USL”.
“Ulterior, numitul Mircea Vasile Govor a afirmat că au pus la bătaie pentru referendum 200 de mii de lei, sumă primită la negru de la societatea Tehnica Asist SRL Botoşani (firmă favorizată şi abonată la contracte de asfaltare cu Consiliul Judeţean), căreia i s-ar fi promis în schimb atribuirea de lucrări de către Ministerul Transporturilor condus de Silaghi”, mai arată Valer Marian în denunţul său. Acesta a menţionat că, “în perioada respectivă, secretarul general Liviu Dragnea a discutat cu numiţii Ovidiu Silaghi, Adrian Mihai Ştef şi Mircea Vasile Govor să fie transferată prin hotărâre de guvern suma de 54 de milioane de euro alocată pentru reabilitarea aeroportului Baia Mare, aeroportului Satu Mare, urmând ca lucrările aferente să fie atribuite unei firme clientelare”.
Senatorul a precizat că, în a doua parte a anului trecut, Dragnea “a exercitat, în mod direct sau prin intermediul lui Mircea Vasile Govor, presiuni asupra primarului municipiului Satu Mare, Costei Dorel Coica, pentru a atribui firmei 3T Construct Piatra Neamţ, cu punct de lucru în Alexandria, controlată de un om de casă al lui Dragnea (pe atunci şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman), o lucrare în valoare de şapte milioane de euro din cadrul programului ISPA pentru apă şi canalizare în municipiul Satu Mare, în valoare totală de 108 milioane euro”.
“Primarul Coica nu s-a conformat, licitaţia fiind câştigată de o altă firmă, dar societatea 3T Construct a făcut o contestaţie, care a fost admisă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Vasile Mircea Govor a afirmat că soluţionarea favorabilă a contestaţiei ar fi fost aranjată de către Dragnea la CNSC”, mai scrie Valer în denunţul său.
El a arătat că Primăria municipului Satu Mare a atacat la Curtea de Apel Oradea decizia CNSC, iar pentru acest “afront”, Dragnea l-ar fi ameninţat pe primarul Coica cu ocazia unei vizite făcute la Satu Mare în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 şi ar fi refuzat să-l primească în audienţă în calitate de vicepremier şi ministrul al Dezvoltării Regionale la începtul lunii februarie 2013, respectiv a doua zi după aniversarea a doi ani de la înfiinţarea USL.
Valer Marian a mai scris în denunţ că Mircea Vasile Govor ar fi afirmat că s-a întâlnit de mai multe ori “cu omul de casă a lui Dragnea”, la Satu Mare, pentru a rezolva câştigarea licitaţiei în cazul societăţii 3T Construct, dar şi pentru a pune la cale alte afaceri. “Pentru obendienţa manifestată, Dragnea l-a promovat pe Govor în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD”, potrivit denunţului lui Valer Marian.
Într-o notă post-scriptum, Valer Marian a menţionat că la întrunirea PSD de la Murighiol, judeţul Tulcea, din septembrie 2012, Victor Ponta le-a cerut preşedinţilor de organizaţii judeţene PSD să se solidarizeze cu secretarul general Liviu Dragnea şi să completeze fiecare câte un autodenunţ către DNA, fiindu-le înmânat un formulat tipizat.
“Subsemnatul nu am completat formularul întrucât nu am putut să mă asociez cu fărădelegea. După un an de guvernare USL am constatat că Liviu Dragnea se încadrează în arhetipul de politician demagog, rapace, corupt, nefast şi demonic pe care l-a întruchipat cu succes preşedintele Traian Băsescu, cu care are de altfel aceleaşi rădăcini politice în PD”, arată Valer Marian în finalul denunţului pe care spune că l-a depus la DNA.
Valer Marian, fost membru PSD, a câştigat la alegerile parlamentare din 2012 un mandat de senator la Baia Mare, fiind candidat USL.
În 6 septembrie, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a preşedintelui, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.
După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Liviu Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.
Procurorii DNA anunţau că au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul din 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea. Procurorii anticorupţie precizau că cele 67 de persoane ar fi luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012.
Dintre aceste persoane, 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …