Friday , March 29 2024

Senatorii intra in vacanta pana pe 19 noiembrie

Senatorii vor lucra în teritoriu în perioada 1-19 noiembrie, potrivit deciziei luate, luni, de conducerea acestei camere legislative, anunţul fiind făcut de către viecepreşedintele Dan Radu Ruşanu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
El a menţionat că birourile comisiilor care au acte normative de discutat vor stabili zilele în care se vor membrii comisiilor respective se vor întruni pentru a dezbate actele normative şi a le propune pentru avizare în plenul Senatului.
Ruşanu a precizat, de asemenea, că s-a stabilit ca termen data de 19 noiembrie pentru avizarea în Comisia pentru muncă, în Comisia pentru buget – finanţe şi în Comisia pentru drepturile omului a iniţiativei legislative propuse de deputatul Cristian Rezmeriţă, care vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, şi care, potrivit lui Ruşanu “se referă la stabilirea claselor”.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …