Thursday , April 25 2024

Senatori PNL: Cu USD, PSD-iştii au făcut "o chinezărie" ca Abidas şi Mike

USD

Senatorii PNL de Bihor Cristian Bodea şi Valeriu Boeriu consideră că PSD îi forţează pe liberali să părăsească USL, o “alianţă confiscată de Ponta”, ei spunând că social-democraţii au creat USD ca “o chinezărie politică, un plagiat ca şi Abidas şi Mike”, prin care vor să inducă în eroare electoratul.
Senatorii PNL de Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea au afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că USD a fost gândită ca “un plagiat ieftin”, prin care să poată fi păcălite “babele de la ţară”.
“Modul în care strategii PSD au gândit această chinezărie, acest plagiat ieftin, îmi ridică semne de întrebare. Să crezi că vei câştiga alegerile făcând ce fac chinezii cu Abidas şi Mike e jenant. Prin asta vor să păcălească probabil babele de la ţară. Această mutare cu USD este încă un pas pentru a forţa ruperea USL, este o mitocănie pe faţă, vor să sufle sigla USL şi nici nu le e ruşine de asta”, a spus Bodea.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, cel al UNPR, Gabriel Oprea, şi liderul PC, Daniel Constantin, au semnat, luni, protocolul pentru constituirea alianţei electorale Uniunea Social-Democrată (USD), pentru alegerile europarlamentare, la eveniment fiind prezent şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că această aliaţă electorală este formată din trei din cele patru partide din USL şi are două din cele trei litere ale USL, dar îşi propune să aibă sută la sută din mesajele cu care USL a câştigat alegerile.
De asemenea, preşedintele PNL, Crin Antonescu, spunea, luni, că PSD şi PC se ascund în spatele alianţei USD, menţionând că este un comentariu “maliţios” şi “amical”.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, declara, marţi, referindu-se la constituirea alianţei electorale Uniunea Social-Democrată (USD), că reprezintă un semnal că cele trei partide vor altceva, adăugând: “Nu putem să ne facem că nu vedem că ceilalţi trei încep jocul lor propriu”.
 
 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …

One comment

  1. PNL STIE, SUNT CU FOAMEA IN GAT! COMENTEAZA, DAR DACA VAD CA RAMAN FARA CIOLAN INTRA IN FIBRILATII REPEDE….ORICUM SUNT ISTORIE…. AU OAMENI DE MANA A CINCEA. ASTA E…LA CRIZA ASTA NUMAI LA MASURILE LOR LIBERALE NE E CAPUL.POATE AR TREBUI SOCIALIZATE NITEL….