Thursday , March 28 2024

Şeful PTF Albiţa şi 7 poliţişti, eliberaţi întrucât probele audio-video sunt neclare

Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivarea deciziei prin care a decis cercetarea în libertate a şefului PTF Albiţa, Cristian Daniel Corban, şi a altor şapte poliţişti, că referirile martorului sub acoperire privindu-i pe aceştia sunt generice, iar probele audio-video sunt neclare.

Judecătorii CAB arată în motivarea deciziei din 23 februarie, când au decis arestarea preventivă a şapte poliţişti de frontieră de la Albiţa şi lăsarea în libertate a altor opt, printre care şi şeful PTF, Cristian Daniel Corban, că “în mod necontestat, în raport de încadrarea juridică pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, condiţia prevăzută de articolul 148 litera f teza I (legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani), este îndeplinită pentru toţi cei 15 inculpaţi”.
Instanţa notează însă că, deşi această condiţie este îndeplinită, “referitor la existenţa unor probe şi indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, există o serie de distincţii şi diferenţieri între situaţiile lor juridice”.
Judecătorii susţin că nu în cazul tuturor celor 15 poliţişti rapoartele investigatorului sub acoperire sau probele audio-video probează pe deplin presupusele fapte de corupţie de care îi acuză procurorii anticorupţie.
“Materialul probator prezentat Curţii de către Parchet are un anumit caracter de generalitate, în sensul că o serie de premise-şablon şi descrieri faptice sunt aplicate tuturor inculpaţilor. Denunţul făcut de numitul B.V., şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, are de asemenea un caracter general, referindu-se la fapte de corupţie la P.T.F. Albita, fără elemente concrete, apte să conducă la o concluzie fundamentată cu privire la situaţiile ce fac obiectul cauzei (fila 35, vol. I). De asemenea, unele dintre procesele verbale ale investigatorului sub acoperire nu conţin date necesare pentru identificarea certa a persoanelor implicate in acte de corupţie, împrejurările în care acestea s-au comis, eventualele foloase materiale pretinse, primite ori acceptate. De altfel, investigatorul sub acoperire, prin ordonanţa Parchetului, avea atribuţii numai în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii N. A.A., T.C., G.V., B. I. şi C.D. M..
În acelaşi timp, o serie de fotografii, de înregistrări audio-video, nu sunt, din punct de vedere tehnic , relevante pentru susţinerea punctelor de vedere exprimate in referatul Parchetului”, se arată în motivarea deciziei din 23 februarie
Pe de altă parte, deşi perioada infracţională menţionată în referat este noiembrie 2010 – ianuarie 2011, materialul probator înaintat Curţii priveşte cu precădere unele infracţiuni presupus comise în luna ianuarie 2011 , iar multe fapte descrise privesc persoane pentru care nu s-a cerut luarea măsurii arestării preventive, mai scriu judecătorii.
Referitor la şeful poliţiştilor de la PTF Albiţa, Cristian Daniel Corban, instanţa notează: ‘Inculpatul C.D.C. este menţionat în referatul Parchetului cu o faptă privindu-l pe un anume «V.», despre care nu se ştie dacă este inculpatul sau o altă persoană, cu alte două fapte din 6 ianuarie 2011 şi respectiv din 12 ianuarie 2011. Cele trei acte materiale au in vedere primirea unor posibile bancnote de la subordonaţi, punerea unor hârtii în buzunare şi în portofel, fără a se putea stabili titlul cu care s-au dat, persoanele respective si alte împrejurări relevante. Audiat şi în faţa instanţei, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin referatul Parchetului”.
Astfel, Curtea invocă legislaţia europeană, respectiv articole din CEDO, privind necesitatea şi condiţiile arestării preventive, arătând că “instanţa va reţine că există indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni, materialul probator pus la dispoziţie de Parchet prezentând însă o serie de diferenţe între inculpaţi, cu privire la tăria şi gradul de credibilitate al acestor indicii”.
Potrivit instanţei, în procesele – verbale de redare, înregistrările şi imaginile video apar menţiuni ca “probabil”, “neidentificat”, “neidentificabil”, imaginile irelevante, persoane a căror identitate nu poate fi stabilită, dându-se astfel eficienţă principiului “in dubio pro reo”, potrivit căruia “dubiul profită inculpatului”.
“Pentru aceşti opt inculpaţi sunt deosebit de frecvente menţiuni în procesele – verbale de genul: «preia ceva ce pare a fi o bancnota, fără a se distinge elementele de identificare», «camera video disimulată nu a permis observarea situaţiei de fapt», «datorită poziţiei investigatorului, momentul operativ de însuşire a banilor nu se observa», «interlocutorul îi da o hârtie ce pare a fi o bancnotă, fără a se distinge elemente de individualitate». Pe de altă parte, menţiunile, dintre care unele cu caracter general, din procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, nu se coroborează întotdeauna cu celelalte probatorii, în raport şi de împrejurarea că acesta din urmă avea în atribuţii presupusa activitate infracţională doar a unora dintre inculpaţi”, potrivit motivării.
Aşa fiind, în legătură cu cei opt inculpaţi, printre care şi Cristian Corban, instanţa a respins propunerea de arestare preventivă, apreciind că gradul de pericol social concret pentru ordinea publică nu justifică luarea celei mai severe dintre măsurile preventive.
“Existenţa în cele mai multe cazuri a multor necunoscute evidente legate de fapta în sine, persoane, obiectul infracţiunii, din relatările cuprinse în procesele-verbale ale investigatorului, ori din înregistrările ambientale în lipsa unor alte probatorii cu care să se coroboreze, nu pot fi suplinite cu interpretări, analogii, descrieri prelucrate, reflecţii cu privire la ce s-ar putea închipui că faptele s-au întâmplat dar au scăpat de sub vizorul aparaturii tehnice de înregistrare, datorită unor deficienţe de poziţionare a acestora. În consecinţă, şi pericolul social concret pentru ordinea publica este mult mai redus, asigurarea normalei desfăşurări a procesului si protejarea valorilor sociale putând fi realizate şi prin luarea unei masuri preventive mai puţin severe, cât timp presupusa activitate infracţională a sus menţionaţilor inculpaţi este definită pe coordonate insuficient fundamentate fără a se corela şi cu alte probatorii”, conchide judecătorul de caz.
Procurorii anticorupţie fac cercetări în cazul a 53 de poliţişti de frontieră de la PTF Albiţa, printre care şi comisarul şef de poliţie Daniel Cristian Corbean, acuzaţi de luare de mită şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Dintre aceştia, procurorii au reţinut 40 de persoane, alte 13 fiind lăsate libere, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …