Friday , April 19 2024

Şeful Direcţiei credite a băncii braşovene implicat într-o fraudă de peste 1,5 mil. lei, reţinut

Directorul Direcţiei de Credite al Băncii Credit Europe Bank, Otilia Negrilă, a fost reţinută de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în cazul fraudării clienţilor băncii cu peste 1,5 milioane de lei, informează surse judiciare.
Otilia Negrilă era numărul doi în banca braşoveană, au precizat sursele citate.
Conducerea instituţiei bancare din Braşov unde mai mulţi clienţi au fost păgubiţi, fiindu-le golite conturille, a făcut plângere penală împotriva unei angajate a băncii, care ar fi responsabilă de prejudiciul creat, transmitea corespondentul MEDIAFAX.
Comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Braşov (CJPC), Ionel Spătaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că până în prezent au fost depuse unsprezece sesizări de către clienţi ai băncii care au reclamat că li s-au golit conturile, însă numărul reclamaţiilor continuă să crească.
Potrivit sursei citate, din conturile oamenilor au dispărut sume mari de bani, cea mai mare sumă sustrasă din contul unei persoane fiind de 70.000 de euro.
Spătaru a spus că reprezentanţii băncii au depus plângere penală împotriva unei angajate a unităţii, care ar fi responsabilă de prejudiciul creat.
Comisarul şef adjunct al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Braşov declara că frauda a fost descoperită după ce mai multe persoane care aveau depozite la banca respectivă au mers să extragă bani, fiind informaţi la ghişeu că nu au niciun leu în cont, deşi ei aveau sume importante.

Vezi si

Comisia Europeană a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se …