Thursday , March 28 2024

Șeful CJ Iași, inculpat pentru luare de mită, s-a autosuspendat din funcția de președinte al PNL Iași. Costel Alexe se află sub control judiciar

Costel Alexe, președintele CJ Iași și fost ministru al Mediului, anunță că se autosuspendă din funcția de președinte al PNL Iași, după ce a fost inculpat de DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Procurorii au dispus în cazul lui măsura controlului judiciar. Costel Alexe a anunțat, miercuri dimineață, că în urmă cu o zi a fost informat de DNA că are calitate de inculpat.

“Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași”, a comunicat Alexe.

El spune că a susținut lupta împotriva corupției, că a promovat integritatea în activitatea politică și că își va demonstra nevinovăția în justiție.

“Până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea și imaginea filialei. (…) Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicațiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal. (…) Voi continua activitatea de președinte al Consiliului Județean (…). Sunt încrezător că instanțele de judecată își vor face corect treaba, iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credință”, a transmis Costel Alexe.

Costel Alexe este cercetat de procurorii DNA pentru că, în calitate de ministru al Mediului, ar fi primit mită 22 de tone de tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă), în valoare de 103.000 lei, pentru alocarea către o fabrică de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

 

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …