Friday , March 29 2024

Seful ASF e pe faras. Parlamentul a demarat procedura de demitere

negritoiu

Deputatii din Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare au votat, luni, inceperea procedurilor legale pentru demiterea sefului Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).
Presedintele comisiei, social-democratul Mihai Tudose, a declarat ca hartiile sunt pe circuit pentru procedura parlamentara de demitere.
“Noi mai putem rabda, dar 5,5 milioane de clienti, nu”, a aratat acesta.
Care sunt criticile
Presedintele ASF a fost audiat in Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare din Camera Deputatilor, condusa de social-democratul Mihai Tudose, fost ministru al Economiei in Guvernul Ponta.
Misu Negritoiu a dat explicatii legate de scandalul pe tema cresterii pretului RCA, care a scos transportatorii in strada, dar si in ceea ce priveste insolventele din ultima vreme de pe piata asigurarilor.
“S-a ajuns ca toata lumea sa fie nemultumita. Sunteti complet depasit de importanta functiei pe care o aveti. Este un dezastru. Nu facem decat sa facem o groapa pentru a acoperi alta groapa. Nu va mai crede nimeni. Cred ca demisia ar fi un prim pas”, a sustinut social-democratul Mihai Tudose, cu toate ca acest partid e cel care l-a sustinut pentru a fi numit in fruntea acestei instituii, informeaza News.ro.
La randul sau, Misu Negritoiu a sustinut sa isi asuma tot ce a facut in cei doi ani de cand este in fruntea ASF.
“Imi asum ce am facut in acesti doi ani. Au fost adoptate patru legi. Dupa adoptarea acestor legi s-au facut cu excese. Nu existe solutii miracol. Daca nu as fi eu, oricine altcineva ar fi aici, trebuie sa treca prin asta. (…) Eu nu am facut nimic ce nu trebuia facut”, a mentionat Negritoiu.
Seful ASF nu a precizat daca va demisiona sau nu, asa ca seful Comisiei pentru Politica Economica a precizat ca va face demersurile necesare pentru a cere demiterea lui in Parlament.
“Voi vorbi cu colegii mei si veti da socoteala in plen. Daca tot va faceti de ras, macar sa va faceti pana la capat. O sa intreprindem demersuri legale”, a mai spus Mihai Tudose.
ASF este o institutie subordonata Parlamentului, asa ca mai intai e nevoie ca sa se reuneasca Comisiile de Buget-Finante si cele de Politici Economice din Senat si Camera Deputatilor. Membrii acestora pot cere demiterea lui Misu Negritoiu de la conducerea ASF, solicitare care va fi mai apoi dezbatuta si votata in plen, potrivit Realitatea TV.
Mihai Tudose a mentionat ca tot acest proces ar putea dura 2-3 luni.
Activitatea ASF, pusa sub semnul intrebarii
Una dintre temele abordate in cadrul audierii a reprezentat-o modul in care ASF a stabilit tarifele maxime pentru politele RCA, care vor fi valabile in urmatoarele 6 luni.
Astfel, ASF e criticata ca a aruncat povara pe umerii persoanelor fizice, iar transportatorii sunt avantajati.
Asta pentru ca plafonul pentru camioanele de peste 16 tone este mai mic cu circa 40% fata de media inregistrata la inceputul anului, in timp ce pe segmentul autovehiculelor cu o capacitate cilindrica intre 1.201-1.400 cmc, detinute de persoane fizice din categoria de varsta 31-40 de ani, e vorba de o crestere cu 30% fata de pretul mediu valabil in februarie 2016.
O alta critica la adresa ASF se refera la faptul ca in loc sa recupereze prejudiciul de la actionari, instiutia a cerut intrarea in faliment a societatilor de asigurari Astra si Carpatica.
In plus, pentru ca aceste companii, cu capital romanesc, nu mai au licenta de functionare si se afla in incapacitate de plata, pe piata au mai ramas doar firme controlate de straini. Iar asta ar putea discrimina transportatorii autohtoni in raport cu concurentii lor de pe piata.
Demisia lui Misu Negritoiu, ceruta si in septembrie
Reamintim ca Misu Negritoiu, seful ASF, a mai dat explicatii legate de cresterea pretului RCA, in luna septembrie, in contextul in care transportatorii au organizat un protest de amploare si au cerut demisia acestuia. Aceeasi solicitare au avut-o si 8 deputati, printre care si cativa de la PSD.
In apararea sa, Misu Negritoiu a precizat la acea vreme ca e multumit de activitatea lui la conducerea ASF.
Misu Negritoiu a fost sustinut de PSD
PSD a schimbat macazul in raport cu Misu Negritoiu. El a fost numit in functie in 2014, in vremea Guvernului condus de social-democratul Victor Ponta, care l-a sprijinit sa ajunga la conducerea ASF.
“Am discutat despre intentia de a incerca, impreuna cu Parlamentul, sa avem o autoritate de supraveghere financiara la standarde europene, depolitizata, cu eficienta si credibilitatea BNR, iar pentru conducerea institutiei impreuna consideram ca domnul Negritoiu are pregatirea profesionala si profilul necesar pentru a duce la bun sfarsit un asemenea proiect”, a spus Ponta, in urma cu doi ani.
ziare.com
 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …