Saturday , April 20 2024

Ședință de urgență la PSD după mesajul de îngrijorare al SUA

O întâlnire de urgență va avea loc la sediul PSD, la ora 12:00, după mesajul dur al Departamentului de stat al SUA cu privire la modificările propuse la legile justiției.
dragnea1

O întâlnire de urgenţă a avut anterior și în biroul preşedintelui Senatului. Călin Popescu Tăriceanu a discutat cu ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, anunta Digi24.
Și secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a avut azi o întâlnire cu Tăriceanu, în biroul acestuia de la Senat.
Ștefănescu a spus că o poziţie publică referitoare la comunicatul Departamentului de Stat al SUA va fi luată în cursul zilei. „A fost o întâlnire de dimineaţă cu preşedintele aliaţilor noştri. O să discutăm la ora 12:00 şi o să avem o poziţie publică foarte curând”, a declarat el, după ce a ieşit din biroul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Codrin Ștefănescu a mai spus că nu s-a decis convocarea unei şedinţe a coaliţiei de guvernare. „Calmaţi-vă, că o să fie totul bine”, le-a mai spus el jurnaliştilor.
Pe de altă parte, Florin Iordache, preşedintele comisiei care se ocupă de modificarea Legilor Justiţiei, nu este îngrijorat de mesajul transmis de Departamentul de Stat al Statelor Unite. El spune că, de fapt, mesajul s-ar referi la proiectul propus de Ministerul Justiţiei, nu la cel care se află acum în dezbatere. Mai mult, social-democratul spune că în comisie se fac doar modificările care sunt cerute de sistemul juridic.
Departamentul de Stat al SUA a transmis luni seară un comunicat prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi cere Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …