Thursday , April 25 2024

Secretarul de stat Cristian Vasilcoiu, luat cu ambulanța de la Guvern, din cauza COVID

Secretarul de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale Cristian Vasilcoiu a fost luat cu ambulanța miercuri după ce i s-a făcut rău în ședința de Guvern. La spital, după incident, acesta a fost confirmat cu COVID-19.

Cristian Vasilcoiu a revenit apoi pe Facebook, cu mai multe precizări, după ce i s-a făcut rău la Guvern. El i-a mulțumit Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, care se pare că i-a acordat primul ajutor.

“Dragi prieteni și colegi, unii dintre voi știți deja, alții aflați acum: azi m-am “prelins” puțin în timpul ședinței de Guvern, apoi am avut un episod de “brake dance” fără să vreau. Îi mulțumesc lui Alexandru Rafila pentru reacția rapidă și pentru că a avut grijă de mine, până a ajuns ambulanța, care m-a dus la Matei Balș.

Da, medicii au depistat că am Covid și le mulțumesc pentru mobilizare. Am putine amețeli, frisoane, dureri de cap, respir ca peștele, dar nu mor.

Da, am purtat mască, dar îmi cer scuze față de colegii din minister, Guvern și partid și le mulțumesc pentru mesaje și susținere. Am anunțat pe toată lumea cu care m-am întâlnit recent.

Sunt vaccinat, am mai avut Covid, nu am trecut chiar ușor prin el, se pare că nici acum. Ne vedem luni, că nu scapă nimeni de mine așa ușor!”, a scris secretarul de stat, fost jurnalist.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …