Tuesday , April 23 2024

Se reia votul pentru ridicarea imunității lui Șova, în plenul Senatului. DNA a cerut arestarea lui

sova2

Plenul Senatului reia votul, marți după-amiază, în cazul cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova. Asta după ce Comisia juridică a Senatului nu a reușit, marți, să ia o decizie în privința formulării proiectului de hotărâre, în cazul lui Dan Șova, ședința fiind suspendată după ce au fost înregistrate cinci voturi pentru, cinci împotrivă, iar reprezentantul UDMR, Pataki Csaba, cel care putea să dea votul decisiv, a absentat, din nou, de la ședință. Nici săptămâna trecută senatorii juriști nu au reuşit să formuleze un proiect de hotărâre, care să stabilească modul în care trebuie aplicată decizia Curţii Constituţionale. Încă din luna martie, DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului, votul s-a dat, a fost interpretat ca fiind unul pentru respingerea solicitării procurorilor, dar judecătorii CCR au declarat neconstituţională hotărârea Senatului.
Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Dan Şova a ajuns la Biroul Permanent al Senatului și urmează să fie supusă la vot, astăzi, în plen.
Prim-vicepreşedintele liberal, Ludovic Orban, a declarat că liberalii îşi menţin poziţia în cazul Şova.
“Ne vom susţine punctul de vedere, care este de bun-simţ: votul a fost dat, numai interpretarea votului a fost neconstituţională, votul în sine a fost dat regulamentar, oamenii şi-au exprimat voinţa, deci este normal să refaci hotărârea în sensul Constituţiei şi anume să constaţi că s-a întrunit numărul de voturi necesare pentru încuviinţarea solicitării formulate de DNA. Dacă nu va reuşi să fie adoptat acest punct de vedere, în mod evident că nu vom boicota votul, pentru că dacă am boicota votul, înseamnă că practic l-am scăpa pe Şova”, a spus Ludovic Orban la RFI.ro.
Întrebat dacă ar fi posibilă o reinterpretare a votului din punct de vedere legal, Orban a răspuns:
“Cum să nu? Deci trebuie modificată hotărârea care a fost declarată neconstituţională, iar în hotărâre trebuie trecut că s-a întrunit numărul de voturi necesar pentru încuviinţarea cererii. Este simplu, trebuie adoptată o hotărâre care să modifice hotărârea aia care a fost declarată neconstituţională”, a precizat Ludovic Orban.
realitatea.net
 

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …