Tuesday , May 11 2021

Se pregătesc noi restricții: Deplasări interzise în afara localităților cu rata de infectare peste 3. Ieșirea după ora 20.00 restricționată și magazine închise la ora 18.00 în week-end, la o incidență peste 4

Românii din localitățile în care rata de infectare depășește 3 ar putea avea interzis la deplasarea în afara acestora, cu câteva excepții, potrivit unei propuneri de hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care s-a întâlnit joi după amiază pentru a decide noile restricții. Pentru a intra în vigoare aceste măsuri trebuie aprobate și de Guvern.

Potrivit draftului de document consultat de de HotNews.ro se interzice deplasarea persoanelor în afara localităților în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile depășește 3 la 1.000 de locuitori, cu următoarele excepții motivate de:
  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Restricții vor fi și pentru deplasarea în interiorul localităților, în funcție de rata de infectare. Astfel, dacă rata de infectare depășește 4, locuitorii se pot deplasa in afara locuinței până la ora 20.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Dacă rata depășește 7,5, restricția se aplică pentru toată durata săptămânii.
 

De asemenea, potrivit propunerii CNSU, dacă rata de infectare depășește 4, magazinele vor fi deschise doar până la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile depășește 7,5 la 1.000 de locuitori, restricțiile prevăzute pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică se aplică pe întreaga durată a săptămânii.

De asemenea se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness.
Potrivit draftului de document, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/ gospodăriei în perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05 –02.05.2021 în intervalul orar 20.00-02.00 pentru participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paștelui Catolic, respectiv a Paștelui Ortodox.​

Vezi si

Testare rapidă anti-COVID în farmacii, aprobată de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat luni ordinul privind testarea în farmacii cu teste antigenice …