Se inchid scolile în cinci judeţe şi în Bucureşti din cauza avertizărilor meteo

reportersite
20 septembrie 2017, 15:06

Mai multe unităţi de învăţământ din ţară îşi vor suspenda cursurile miercuri. Elevii din cinci judeţe şi din Capitală vor fi trimişi acasă din cauza avertizărilor primite de la meteorologi.

eleviŞcolile din Bucureşti îşi încheie cursurile miercuri la ora 17:00, având în vedere avertizările meteorologilor cu privire la averse şi vijelii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Mariana Manea.

ISMB a transmis o adresă către toate unităţile de învăţământ, prin care li se pune în vedere să modifice durata orelor de curs şi a pauzelor astfel încât cursurile să se termine la 17.00.

Şi în judeţul Ilfov, cursurile şcolare vor fi organizate astfel încât să se încheie la ora 17.00, în timp ce în judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu cursurile se vor încheia începând cu orele 14.00, respectiv 15.00

„Având în vedere alerta de cod portocaliu valabilă începând de astăzi, 20 septembrie 2017, orele 16, în unitățile școlare din județul Dâmbovița, cu excepția grădinițelor cu program prelungit, se suspendă cursurile. Conducerile unităților școlare vor lua toate măsurile pentru ca deplasarea elevilor către domiciliu să se realizeze în deplină siguranță”, potrivit unui comunicat al ISJ Dâmboviţa.

Începând cu ora 15.30 se închid şi şcolile din Prahova, copiii fiind trimişi acasă.

Cursurile vor fi suspendate şi în unităţile de învătâmânt din judeţul Vrancea. Aurel Şelaru, Inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Vrancea, a declarat că începând de miercuri, ora 15.00, cursurile vor fi suspendate în toate unităţile şcolare din judeţ, urmând ca în orele următoare să decidă, în funcţie de evoluţia vremii, ce se va întâmpla în zilele următoare.

Cursurile nu vor fi suspendate în judeţul Bacău, aflat sub avertizare de cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ începând de miercuri, ora 16.00. Doina Marinov, purtator de cuvant al ISJ Bacău, a declarat că s-au trimis informări către conducerile tuturor unităţilor şcolare din judeţ în legătură cu fenomenele meteo prognozate şi s-a decis ca elevii să părăsească unităţile de învăţământ numai însoţiţi de părinţi.

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ pentru cinci judeţe, începând de miercuri, ora 16. De asemenea, în restul tării este valabilă o avetizare cod galben de furtună, începând de astăzi, de la ora 11.

romaniatv.net