Tuesday , April 23 2024

Scandal la PDL: Cristian Preda si Sever Voinescu si-au dat demisia

Cristian Preda a demisionat din postul de prim-vicepreşedinte PDL în timpul şedinţei Colegiului Director de vineri, potrivit unor informaţii neoficiale citate de Mediafax. O decizie similară a fost luată şi de Sever Voinescu. În schimb, Cezar Preda a revenit asupra deciziei iniţiale de a demisiona. Părerile sunt împărţite în PDL, după alegeri, şi în vreme ce unii lideri susţin o analiză “cu mandatele pe masă”, alţii cred că actuala conducere trebuie să rămână până la o convenţie ce se va organiza în primăvară.
Conform surselor citate, Cristian Preda şi-a anunţat demisia la scurt timp de la începerea şedinţei, care la ora transmiterii acestei ştiri este în curs de desfăşurare.
Cristian Preda a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că va merge cu demisia la şedinţa Colegiului Director al partidului de vineri, el susţinând că trebuie fixată data Convenţiei Naţionale extraordinare, care în opinia sa ar putea avea loc în 3 martie. “Voi merge la şedinţa de vineri cu demisia pregătită, în sensul în care discuţia principală este când se face Convenţia. Când se fixează Convenţia Naţională, eşti demisionar, se organizează un comitet de administrare a treburilor curente”, a spus Preda. Întrebat ce va face dacă nu se va stabili când se organizează o convenţie pentru alegerea noii conduceri a partidului, prim-vicepreşedintele a răspuns: “Atunci îmi dau demisia de-a dreptul”.
Şi Sever Voinescu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL, au declarat surse participante la şedinţa Colegiului Director al partidului.
Conform surselor citate, Voinescu şi-a anunţat demisia în şedinţa Colegiului Director al PDL, care este în desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri.
De altfel, Sever Voinescu nici nu a candidat la alegerile parlamentare, el susţinând în octombrie că decizia de a nu candida ţine de faptul că vrea să îşi refacă priorităţile în viaţă, care exclud prezenţa sa în Legislativ.
Pe de altă parte, deşi prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda îşi anunţase încă de luni demisia din funcţie, vineri, la sosirea la Colegiul Director al PDL, Ioan Oltean a anunţat că acesta a revenit asupra demisiei.
“(Cezar Preda – n.r.) a revenit asupra deciziei de a demisiona, pentru că demisiile nu se iau în fierbinţeala unui subiect”, a spus Oltean.
Roberta Anastase a declarat vineri, înaintea Colegiului Director, că obiectivul PDL nu trebuie să fie schimabrea unei echipe cu altă, deoarece experiența le-a arătat că acest lucru nu i-a ajutat, susținând astfel că trebuie stabilit modul de construcție al partidului pe termen mediu și lung.
La rândul său, vicepreședintele PDL, Cristian Boureanu, a susținut că nu vede niciun viitor al ARD,susținând că liderii FC sau NR ar trebui să se alăture democrat-liberalilor, adăugând că o depunere a mandatului actualei conduceri nu ar fi o idee bună.

Vezi si

PNL și PSD au rupt alianța la București. Firea și Burduja vor candida pentru Primăria București

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar …