Wednesday , April 24 2024

SCANDAL ÎN USL. Ponta NU este de acord cu numirea lui Săpunaru la Ministerul Transporturilor

nini-sapunaru

Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse politice.
“Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcţia de ministru al Transporturilor şi a cerut o altă nominalizare”, au declarat sursele citate.
Nini Săpunaru este propunerea lui Crin Antonescu, preşedintele PNL, pentru funcţia de ministru al Transporturilor. “Voi aştepta decizia partidului de duminică”, a spus Nini Săpunaru, la Realitatea TV. Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu. “Am fost întrebat dacă aş accepta propunerea, din partea dânsului, pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Am acceptat. Sunt onorat de propunere. Voi aştepta decizia partidului de duminică. Atâta vreme cât am fost anunţat, nu avea niciun rost să ţinem secret. Dânsul a declarat că are o propunere pe care o va face duminică. Atâta vreme cât deja s-a aruncat numele pe piaţă, l-am sunat şi m-a autorizat să anunţ acest lucru “, a spus Nini Săpunaru.
Nini Săpunaru a mai declarat că ştie că Ministerul Transporturilor nu este unul uşor. “Sunt extrem de multe obiective, nu este un minister uşor, nu este un moment extrem de favorabil. Sunt convins că nu voi avea nici măcar o săptămână de aşteptare. Cred că, împreună cu ceilalţi colaboratori din minister, ştiu ce am de făcut în continuare la minister”, a spus Săpunaru.
Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat, miercuri seară că duminică va anunţa propunerea pentru Ministerul Transporturilor. Totodată, a infirmat speculaţiile din presă.
Liderul PNL a precizat că are o propunere pentru Transporturi: “Decizia va fi luată de partid, se vor face mai multe propuneri, dar, în ceea ce mă priveşte, am o propunere de făcut şi nu e niciuna dintre cele care s-au vehiculat până acum în presa din România. Nu pot să v-o spun pentru că nu e corect să o fac publică înainte de a le-o comunica colegilor mei”. Totodată, premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.
“Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe direct de toate lucrurile astea”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura Capitalei. El a arătat că îi va transmite preşedintelui noua propunere pentru portofoliul Transporturilor luni dimineaţa, înainte să plece în vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …