Saturday , April 20 2024

Șase români, arestați în SUA după ce au fost prinși jefuind un templu budist. Cum acționau

Șase români au fost arestați în SUA, acuzați de că au încercat să jefuiască un templu budist vietnamez din Rogers, Arkansas, în ceea ce pare a fi o serie de spargeri și furturi din templele budiste asiatice din toată țara, relatează presa americană.

Potrivit informațiilor, grupul a încercat inițial să jefuiască templul pe 18 aprilie. Două zile mai târziu, cinci femei și un bărbat s-au întors și au forțat intrarea în templu. O persoană din casă s-a ascuns și a chemat poliția, care a reținut grupul.

Potrivit anchetatorilor, pe data de 18 aprilie, patru dintre românce au intrat în templul din Rogers și au cerut rugăciuni pentru un membru al familiei. Singura persoană aflată în templu în acel moment le-a rugat să plece și le-a spus că, din cauza restricțiilor COVID, rugăciunile erau făcute doar în limba vietnameză. Una dintre femei a spus atunci că are nevoie la baie, în timp ce celelalte au încercat să-i distragă atenția persoanei de la templu și să fure obiectele de valoare și banii, așa cum au procedat de mai multe ori.

Nu au reușit, dar s-au întors după două zile în echipaj complet, au spart templul și au furat obiectele de valoare, însă au avut ghinion, pentru că o persoană se afla în interior și a anunțat poliția, toți șase fiind prinși.

Lt. Shannon Jenkins, purtătorul de cuvânt al biroului șerifului, a spus că atacuri similare s-au înregistrat în toată țara. Detectivii cred că românii vizau templele budiste din cauza naturii pasive a celor din această religie. În plus, la aceste temple se fac donații semnificative în numerar, iar multe dețin obiecte de valoare.

Banda de români acționa, de regulă, astfel: o parte din femei intrau în templu și cereau să fie binecuvântate. Între timp, complicii intrau nestingheriți în celelalte încăperi și furau banii din cutiile pentru donații, bijuteriile și alte podoabe.

Marta C., Francisca V., Floarea M., Voinea M., Claudia V. și Narcisa V. au fost arestați pentru tâlhărie și spargere, însă au fost eliberați pe cauțiune. Vor fi trimiși în judecată pe data de 7 iunie la curtea din Benton County.

Luna trecută au avut loc spargeri ale templelor budiste în California de Sud, Arizona, Oklahoma și Carolina de Nord. Majoritatea spargerilor au fost la templele care deserveau budiști imigranți din Cambodgia, Laos, Vietnam și Sri Lanka.

Cel puțin unul dintre suspecți, o femeie, are o condamnare anterioară pentru furt în California. De asemenea, a fost arestată în Arizona pentru intrare ilegală în SUA.

 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …