Thursday , March 28 2024

Şase aeronave CF-18 Hornet ale Forţelor Aeriene ale Canadei au ajuns în România

CF-18 Hornet

Şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei, împreună cu personal navigant şi tehnic, au sosit astăzi, în jurul orei 17.00, la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii.
Şase aeronave de luptă de tip CF-18 Hornet ale Forţelor Regale Aeriene ale Canadei, cu personal navigant şi tehnic, au ajuns, miercuri, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, militarii canadieni urmând să participe timp de cinci luni la exerciţii comune cu militarii români sub egida NATO.
Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, general maior Laurian Anastasof, a declarat, miercuri, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, la ceremonia de deschidere a exerciţiului comun, că acesta va cuprinde misiuni de luptă aeriană, apărare aeriană sau atac la sol, transmite corespondentul MEDIAFAX.
“Este o onoare să putem găzdui la Câmpia Turzii exerciţiul comun româno-canadian pe o perioadă de peste cinci luni, care va cuprinde misiuni precum luptă aeriană, apărare aeriană, atac la sol, pe care avioanele CF-18 şi Mig 21 Lancer le pot acoperi. Sunt încrezător că vom desfăşura împreună activităţi la sol şi în aer care vor întări parteneriatul dintre forţele aeriene române şi canadiene, iar exerciţiul va duce la îmbunătăţirea misiunilor executate în cadrul NATO şi vor asigura securitatea spaţiului aerian al NATO”, a spus Anastasof.
Prezentă la ceremonie, ambasadorul Canadei în România, Joanne Lemay, a declarat că ţara sa este hotărâtă să contribuie la asigurarea securităţii şi stabilităţii zonei.
“Sosirea celor şase avioane canadiene reprezintă un eveniment important în dezvoltarea parteneriatului româno-canadian şi face parte din măsurile NATO privind asigurarea securităţii Europei Centrale şi de Est. Canada este horătâtă ca, împreună cu România, şi alţi aliaţi NATO, să contribuie la asigurarea securităţii şi stabilităţii în zonă. Canada este alături de Ucraina şi ţările aliate NATO pentru a conserva stabilitatea şi securitatea continentului european şi îşi reafirmă sprijinul pentru menţinerea păcii şi securităţii în zona Euro-Atlantică”, a spus diplomatul canadian.
La exerciţiul militar comun româno-canadian vor participa în total circa 230 de militari canadieni, miercuri sosind primii 30.
Ministrul canadian al Apărării, Robert Nicholson, anunţa recent că şase avioane CF-18 Hornet urmează să plece către România, ca parte a contribuţiei Canadei la măsurile NATO de întărire a securităţii aliaţilor din Europa Centrală şi de Est. Cele şase avioane de luptă se vor alătura forţelor aeriene din România şi SUA pentru a participa la “misiuni de antrenament” împreună cu aviaţia română şi americană, preciza la finalul lunii trecute, într-o conferinţă de presă, Rob Nicholson.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …