Friday , March 29 2024

Rudolph Giuliani, scrisoare către Iohannis: Protocoalele Parchet – SRI submineaza statul de drept

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor.
giuliani

Agentia de presa Mediafax a publicat luni o scrisoare pe care Rudy Giuliani, actualmente seful echipei de avocati a lui Donald Trump, i-a trimis-o presedintelui Klaus Iohannis, precum si premierului Viorica Dancila si presedintilor celor doua camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu.

Scrisoarea are antetul firmei de avocatura a lui Giuliani, deci nu pare sa reprezinte nimic mai mult decat opinia sa personala. In plus, ambasadorul Romaniei in SUA, George Maior, nominalizat in scrisoare, spune ca actiunea “este expresia unui lobby initiat de forte interesate sa apere persoane cu probleme cu legea”.
“Dragă domnule preşedinte Iohannis,
Vă scriu ca să îmi exprim îngrijorarea în legătură cu prejudiciul continuu adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficienţă a legii. Acest prejudiciu afectează negativ, în mod direct, cursul investiţiilor străine directe în România, deoarece niciun investitor raţional nu ar investi într-un loc în care domnia legii şi sistemul legal fac subiect al manipulării făcute de cei de la putere. (…)
După căderea lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâţi spre aplicarea legilor, în concordanţă cu respectarea dreptului la un proces corect în regulile statului de drept. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor; mărturii silite şi procese judiciare incorecte.
În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii.
(…) Recunosc şi înţeleg importanţa luptei împotriva corupţiei. (…) O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare.
(…) De asemenea, îndemn Guvernul României să înfiinţeze o comisie independentă formată din judecători internaţionali şi experţi legali, care să examineze originile protocoalelor secrete, ca şi impactul lor asupra Parchetului General şi a judecătorilor din întreaga ţară.
Pe baza rezultatelor ei, comisia independentă ar putea face recomandări specifice pentru ca aplicarea legii să fie întărită în România, iar Codul Penal românesc să fie reformat, pentru a preveni reapariţia unor astfel de excese.
(…) Guvernul României trebuie, de asemenea, să se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI. În consecinţă, există nevoia de a identifica sutele de dosare ale DNA despre judecători, aşa cum a descris recent un adjunct al DNA, pentru a determina numele judecătorilor, acuzaţiile şi originea acestor acuzaţii împotriva judecătorilor, precum şi cronologia şi durata acestor dosare”, a scris Rudolph W. Giuliani, în scrisoarea adresata oficialilor romani, citata de Mediafax.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …