Thursday , March 28 2024

Rudel Obreja, eliberat temporar din închisoare pentru a se trata de cancer

Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, este eliberat temporar din închisoare, după o decizie a Tribunalului Ilfov, care a hotărât suspendarea pedepsei pe o perioadă de trei luni. Rudel Obreja a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, în care Elena Udrea a primit 6 ani.

Rudel Obreja a fost diagnosticat cu cancer cu metastaze și va putea ieși din închisoare timp de trei luni pentru a urma un tratament, potrivit unei decizii a Tribunalului Ilfov, citată de Mediafax.

După ce Obreja a cerut în instanță suspendarea pedepsei, o expertiză INML a confirmat că acesta se află într-o stare gravă.

Drept urmare, procurorul DNA a decis să nu facă recurs, deși decizia Tribunalului Ilfov nu era definitivă.

Potrivit sursei citate, Obreja trebuie:

să nu iasă din țară decât în condiţiile stabilite de instanţă;
să ia legătura, în termen de 24 de ore, de la punerea în libertate, cu Inspectoratul General al Poliţiei Bucureşti pentru a fi luat în evidenţă şi a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere,
să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;
să nu îşi schimbe locuinţa situată în Bucureşti, fără informarea prealabilă a instanţei care a dispus întreruperea;
să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
să se prezinte, de îndată, după punerea în libertate la unitatea sanitară la care urmează să facă tratamentul.

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …