Tuesday , April 16 2024

Rovana Plumb, propusă ministru interimar al Educației. Dăncilă a trimis propunerea la Cotroceni

Premierul Viorica Dancilă a trimis la Palatul Cotroceni propunerea pentru funcţia de ministru interimar al Educaţiei: e vorba despre Rovana Plumb, care e şi ministru al Fondurilor Europene.

Fostul titular al postului, Valentin Popa, a demisionat joi din fruntea Ministerului Educaţiei după o discuţie cu liderul social-democrat Liviu Dragnea, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre PSD şi UDMR. Formaţiunea maghiară cerea insistent modificarea unei ordonanţe privind desfăşurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităţilor, ceea ce în final a și obținut.
Valentin Popa a precizat că a renunţat la funcţia de ministru al Educaţiei pentru că nu e de acord cu solicitarea UDMR.
Rovana Plumb este președinta organizației de femei din PSD, iar înaintea ședinței CEx în care era contestat liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a făcut „un apel la unitate și solidaritate” și solicita „tuturor colegelor și colegilor din partid să înceteze imediat atacurile împotriva PSD și a conducerii sale”.
Rovana Plumb a fost suspectată de DNA de complicitate la abuz în serviciu în dosarul Belina, când făcea parte din Guvernul Tudose. Cererea DNA de începere a urmăririi penale a ministrului (demisionar pe atunci, la cererea premierului Tudose) al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților în octombrie anul trecut, astfel că ea a rămas cu imunitate și nu a putut fi urmărită penal, iar în Guvernul Dăncilă a primit din nou portofoliul fondurilor europene.
 

Vezi si

Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei

Klaus Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu în dosarul …