Tuesday , April 16 2024

Romii vor avea doi regi. Dorin Cioabă va fi rege internaţional al romilor

dorin-cioaba

Mai mulţi lideri ai romilor au declarat, vineri, înaintea ceremoniilor funerare ale lui Florin Cioabă, că romii nu vor avea un singur rege, ci doi, astfel că fiul cel mare, Dorin Cioabă, ar urma să fie rege internaţional al romilor, iar fratele său mai mic, Daniel, rege al romilor din România.
 
Funeraliile la casa familiei Cioabă, unde a fost instalat un banner de mari dimensiuni cu fotografia lui Florin Cioabă purtând coroana de rege, au început cu muzică de fanfară şi cântece creştine intonate de corurile unor biserici baptiste şi penticostale şi cu o slujbă religioasă condusă de Beniamin Poplăcean, preşedintele bordului de conducere al Institutului Teologic Baptist. Au urmat mesaje de rămas bun din partea mai multor apropiaţi ai familiei şi a unor pastori din cultele penticostal şi baptist, toate fiind rostite în casă, lângă catafalcul lui Florin Cioabă.
Programul ceremoniilor care fusese anunţat cu o zi în urmă de Dorin Cioabă nu a mai fost respectat însă. Astfel, ceremonia de încoronare ca rege al romilor a lui Dorin Cioabă, care ar fi urmat să aibă loc înainte de plecarea spre cimitir a cortegiului funerar, nu a mai avut loc.
Unii lideri ai romilor aflaţi la locuinţa familiei Cioabă spun că încoronarea a fost amânată întrucât vor fi desemnaţi doi succesori ai lui Florin Cioabă. Astfel, fiul cel mare, Dorin, ar urma să primească titlul de rege internaţional al romilor, urmând a reprezenta autoproclamata casă regală în relaţia cu romii de pretutiundeni, în timp ce fiul cel mic, Daniel, ar urma să fie încoronat rege al romilor din România.
De altfel, sursele citate spun că ar fi fost comandată o a doua coroană, care ar urma să îi fie oferită lui Daniel Cioabă.
În jurul orei 13.00, cortegiul funerar, care, conform programului anunţat de Dorin Cioabă, ar urma să fie deschis de un car alegoric, va pleca spre Cimitirul Municipal, aflat la ieşirea din Sibiu spre Păltiniş, traseul fiind de aproximativ 7 kilometri. În momentul plecării convoiului, circulaţia pe DN 1, care este restricţionată în prezent, va fi blocată total pentru 15 minute, urmând ca apoi câte o bandă de pe ambele sensuri ale DN 1 să fie închisă, până când cortegiul va ieşi de pe drumul naţional. Cortegiul funerar va opri la fiecare intersecţie mare, pentru rugăciune.
Mai mulţi lideri ai romilor au susţinut în ultimele zile că la funeraliile lui Florin Cioabă vor fi prezenţi cel puţin 100.000 de romi, însă numărul participanţilor este mult mai mic, fiind prezente câteva sute de persoane, în timp ce pe trotuare, în faţa casei, dar şi pe traseu, se află câteva zeci de persoane care urmăresc ce se întâmplă.
La casa familiei Cioabă au fost depuse coroane din partea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, a Forumului Democrat German, a Prefecturii Sibiu, PNL, PPDD, Ministerului Educaţiei Naţionale, dar şi din partea lui Bercea Mondial, aceasta din urmă fiind una din cele mai mari.
O coroană de flori a depus şi Corneliu Vadim Tudor, care a sosit la locuinţa familiei Cioabă în jurul orei 11.45, el spunând că a fost atras de “dimensiunea creştină” a lui Florin Cioabă, care era “un om calm şi cumpătat”.
Un echipaj de jandarmi şi două echipaje de poliţie au fost mobilizate încă de vineri dimineaţă la locuinţa familiei Cioabă, aflată pe Şoseaua Alba Iulia, la ieşirea din Sibiu spre Alba. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Alexandru Costea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că aproximativ 30 de jandarmi vor asigura ordinea şi liniştea publică, atât la locuinţa familiei Cioabă, cât şi pe traseul spre cimitir, iar dacă situaţia o va impune numărul acestora va fi suplimentat.
Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya.
Joi seară, Consiliul de Coroană al romilor decisese, cu majoritate de voturi, ca Dorin Cioabă să fie noul rege al romilor.

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …