Wednesday , May 12 2021

Românii pot intra în Italia doar cu un test negativ COVID, fără să mai stea 14 zile în izolare

Cetăţenii care vin din România sau au tranzitat ţara noastră pot intra pe teritoriul Italiei cu dovada unui test COVID-19 negativ sau, în cazul în care nu au acest document, sunt obligaţi să se autoizoleze timp de 14 zile, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Măsura e valabilă până pe 15 ianuarie, însă există o excepție de la aceasta în perioada sărbătorilor, astfel că testul care înlocuiește izolarea de 14 zile e valabil până pe 21 decembrie și după 6 ianuarie – cel puțin așa se înțelege din comunicatul MAE.

Măsurile adoptate sunt aplicabile până la data de 15 ianuarie 2021, arată sursa citată: „Persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt obligate să prezinte transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controale, o adeverinţă care confirmă efectuarea, în 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul italian, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2”.

În cazul neprezentării testului menţionat anterior, este necesară autoizolarea pentru 14 zile.

Având în vedere că autorităţile italiene nu au stabilit, până la acest moment, un format/model al adeverinţei care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză.

Excepţie pentru sărbători

Totodată, în perioada 21 decembrie – 6 ianuarie 2021, persoanele care sosesc în Italia din ţările aflate pe lista C, inclusiv România, vor fi supuse în continuare măsurii de autoizolare pentru 14 zile, pentru acest interval de timp nefiind necesară prezentarea unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2.

Sunt exceptate de la măsurile menţionate anterior la sosirea în Italia următoarele categorii de persoane, cu condiţia să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:

– echipaje ale mijloacelor de transport;

– personal navigant;

– persoanele care se deplasează dinspre şi către statele şi teritoriile menţionate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun);

– persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranţă, aprobate de autoritatea sanitară competentă;

– persoanele care intră din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive şi expoziţii la nivel internaţional, în urma obţinerii unei autorizaţii din partea Ministerului Sănătăţii şi cu obligaţia de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverinţa care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul naţional, unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2;

– persoanele care intră în Italia în scopul şederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgenţă absolută, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;

– persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;

– cetăţenii şi rezidenţii unui stat membru al Uniunii Europene şi ai altor state şi teritorii indicate în listele A, B, C şi D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepţia cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat sau au tranzitat într-unul sau mai multe state şi teritorii menţionate în lista C;

– personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificări de către legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;

– lucrătorii transfrontalieri care intră şi ies pentru a merge la muncă şi pentru a se întoarce acasă;

– personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia care revine în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maxim 120 de ore (5 zile);

– funcţionarii şi agenţii, oricum ar fi ei denumiţi, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizaţiilor internaţionale, agenţilor diplomatici, personalului tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcţionarii şi angajaţii consulari, personalul militar şi forţele de poliţie italiene sau străine, şi pompierii în exerciţiul funcţiunii;

– elevii şi studenţii care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care îşi au domiciliul, reşedinţa sau locuinţa şi în care se întorc zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice şi oficiilor consulare ale României:

– Ambasada României la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgenţă);

– Consulatul General al României la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgenţă);

– Consulatul General al României la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgenţă);

– Consulatul General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgenţă);

– Consulatul General al României la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgenţă);

– Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051; 5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgenţă);

– Consulatul României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgenţă).

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor: http://www.mae.ro/node/51917http://roma.mae.ro şi http://www.mae.ro/.

Vezi si

Gilead Sciences, companie americană specializată în tratamente pentru infecţia HIV, hepatită şi cancer, înfiinţează o subsidiară în România, pentru activităţi de marketing

Gilead Sciences, Inc. anunță înființarea unei subsidiare pentru desfășurarea activităților de marketing în România. Subsidiara …