Friday , March 29 2024

România va primi ajutor din partea UE, prin Mecanismul European de Protecție civilă

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a anunţat, vineri, că România va primi concentratoare de oxigen din Olanda şi Polonia, dar şi medicamente pentru pacienţii COVID-19 oferite de Germania, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă şi Programul RescEU.


De asemenea, ţara noastră va primi sprijin constând în personal medical şi paturi, precum şi preluarea de pacienţi, a scris Nicu Ştefănuţă, pe Facebook.

“Ajutorul european este pe drum. Sprijin bilateral direct din Germania, Franţa, Ungaria, Grecia. Personal medical şi paturi, precum şi preluarea de pacienţi. Germania oferă 12.700 de medicamente diferite, similare cu Tocilizumab. Olanda sprijină demersul cu 200 de concentratoare de oxigen. Polonia se oferă să asigure 50 de concentratoare de oxigen”, a precizat europarlamentarul.
Potrivit acestuia, este vorba despre un exemplu de solidaritate europeană.
“Comisia s-a mobilizat şi ţările membre au răspuns. Mai multe resurse şi mai mult sprijin sunt disponibile României prin Mecanismul European de Protecţie Civilă şi Programul RescEU. Solidaritatea europeană se află în centrul tuturor acţiunilor noastre comune”, a mai scris Nicu Ştefănuţă.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …