Romani raniti intr-un jaf armat la Napoli cu zece victime

reportersite
26 martie 2015, 13:39

MAEDoi cetateni romani au fost raniti, miercuri, intr-un jaf armat comis la un supermarket din Napoli.

Ministerul roman de Externe a transmis ca starea celor doi nu este grava, potrivit informatiilor furnizate de spitalul Sarno, unde au fost internati acestia.

„Potrivit primelor informatii obtinute de la spitalul Sarno, starea de sanatate a cetatenilor romani raniti in incident nu este grava”, se arata in raspunsul MAE, care precizeaza ca Ambasada Romaniei la Roma s-a autosesizat cu privire la cazul celor doi cetateni romani si opt italieni raniti intr-un jaf armat comis la un supermarket situat la periferia orasului italian Napoli.

„Misiunea diplomatica romana mentine cazul in atentie, fiind pregatita sa acorde asistenta consulara de specialitate”, mai precizeaza Ministerul de Externe.

Doi cetateni romani si opt italieni au fost raniti intr-un jaf armat comis de doi indivizi la un supermarket situat la periferia orasului italian Napoli, anunta surse citate de ziarul La Repubblica.

Atacul armat a avut loc miercuri dupa-amiaza intr-un supermarket al retelei ETE situat in localitatea Ottaviano, la periferia orasului italian Napoli, in sudul Italiei.

Informatiile sunt contradictorii. Ziarul La Repubblica sustine ca autorii jafului sunt doi carabinieri originari din localitatile Cercola si Chioggia (provincia Napoli), dar activi in orasul Mestre (nordul Italiei). Astfel cei doi oameni ai legii s-ar fi aflat in timpul liber cand au incercat sa jefuiasca magazinul, dar au intampinat rezistenta celor doi proprietari.

Dupa un schimb de focuri, carabinierii ar fi fugit, fiind urmariti cu masina de proprietari, implicati, din cauza vitezei, intr-un grav accident.

Corriere della Sera sustine insa ca atacatorii nu sunt carabinieri, ci alti doi indivizi care au reusit sa fuga. Cei doi carabinieri aflati in timpul liber ar fi intervenit pentru oprirea jafului, fiind raniti in schimbul de focuri.

In total zece persoane au fost ranite in schimbul de focuri de la supermarket si in accidentul rutier produs in timpul urmaririi, patru dintre raniti fiind in stare grava.