Thursday , July 25 2024

Român arestat în Grecia, acuzat că ar fi provocat un incendiu puternic pe insula Kos

Un român a fost arestat în Grecia şi este acuzat că a provocat incendiile puternice de pe insula Kos. El a ajuns în spatele gratiile, alături de un cetăţean grec care este acuzat de acelaşi lucru.

Doar în ultimele 24 de ore, au apărut 50 de focare noi, iar autorităţile vorbesc de o adevărată apocalipsă scăpată de sub control.

Şase pompieri au fost răniţi şi există două persoane puse sub acuzare, pentru că se pare că multe dintre aceste incendii au fost puse intenţionat. Este vorba despre un român şi un grec, iar românul nu este la prima faptă de acest fel. El a mai fost reţinut şi luna trecută, însă s-a ales doar cu o amendă atunci, iar acum este din nou reţinut, relatează Antena 3CNN.

În Grecia sunt incendii de vegetaţie uscată în zona hotelurilor unde stau foarte mulţi turişti, mai ales în zona insulelor Kos şi Chios, care sunt cuprinse de flăcări. Din această cauză, mii de turişti au fost deja evacuaţi de autorităţi. Acolo elicopterele fac drumuri dus-întors şi abia reuşesc să facă faţă situaţiei.

În noaptea de marţi spre miercuri, zeci de turişti au dormit sub cerul liber, pe terenurile de sport, fără mâncare.

Situaţia este extrem de gravă, iar autorităţile abia reuşesc să facă faţă situaţiei. O staţiune întreagă a fost deja evacuată, iar în Chios şi Creta sunt 50 de focare noi în doar 24 de ore.

Vezi si

 3 drone rusești au intrat noaptea trecută în România

Forțele ucrainene au distrus 25 de drone rusești de atac din cele 38 lansate peste …