Friday , April 19 2024

Rise Project, controlat de ANAF, după anunțul că publică o notă secretă despre Dragnea și Tel Drum

dragnea5

Jurnaliștii de la Rise Project anunță că sunt în posesia unui raport secret al fostei „Doi și-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne, din care ar rezulta indubitabil legăturile șefului PSD, Liviu Dragnea, cu SC Tel Drum SA. Documentul, intitulat „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”, urmează să fie prezentat în cursul zilei de joi.
Reprezentanții Rise Project au anunțat, pe contul de Facebook, că nota secretă anunțată va fi publicată cu întârziere deoarece redacția a fost vizitată „inopinat” de inspectorii Antifraudă.
„Tocmai am fost vizitați la redacție de inspecția Antifraudă de la ANAF, control inopinat. Florin Tunaru, vicepreședinte ANAF, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat în Fundația pentru Politici Social Democrate cu Liviu Dragnea”, scrie Rise Project.
Rise Project susține că DGPI, fosta DIPI, fosta „Doi și-un sfert”, a monitorizat „organizația Dragnea” înainte ca social-democrații să decidă, în Parlament, că serviciul secret trebuie să treacă în subordinea absolută a ministrului de Interne, Carmen Dan.
Ca dovadă, jurnaliștii spun că vor prezenta o „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman”, în care apar explicit numele lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, șefi ai Camerei Deputaților și Senatului, respectiv ai celor două partide aflate la guvernare. În raport sunt cuprinse informații despre afacerile președintelui PSD, despre Tel Drum SA, despre „mijloacele frauduloase” în care s-au făcut în Teleorman afaceri de sute de milioane de euro.
„Există un raport secret, elaborat de un serviciu de informații, care vă indică pe dumneavoastră drept, citez: «deținătorul majoritar al acțiunilor de la SC Tel Drum SA». Ați deținut acțiunile vreodată?”, l-au întrebat jurnaliștii pe Liviu Dragnea. „Nu există așa ceva. Niciodată. E în Registrul Comerțului”, a răspuns, vizibil iritat, șeful PSD.
Întrebat și de scoaterea DGPI de sub controlul premierului și al CSAT, pentru a fi trecut sub controlul exclusiv al lui Carmen Dan, Dragnea a răspuns: „N-am scos eu asta”.
În noiembrie 2016, Guvernul Cioloș a deființat DGIPI și a înființat Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), ca structură sub control parlamentar, al cărei șef să fie numit de prim-ministru, la propunerea ministrului de Interne și cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Prin modificările aduse în Parlament ordonanței adoptate de Guvernul Cioloș, actuala majoritate a impus ca șeful DIPI să fie numit de ministrul de Interne, fără avizul CSAT.
Întrebat, după adoptarea modificărilor, despre motivul eliminării avizului CSAT, șeful PSD a răspuns: „Din câte îmi aduc aminte, SRI nu are nevoie de avizul CSAT-ului, şi nici SIE nu are nevoie de acest aviz. Atunci de ce să aibă nevoie de acest aviz? DGPI nu mai are competenţa de a strânge informaţii despre orice cetăţean, se ocupă doar de protecţia internă a cadrelor din ministerul de interne. Este un serviciu de informaţii departamental, nu este un serviciu de informaţii care acoperă pe orizontală toată societatea”.
Legea de aprobare și modificare a OUG 76/2016 a fost atacată de PNL la Curtea Constituțională, dar magistrații CCR au respins sesizarea. Deocamdată, motivarea deciziei CCR din 24 mai nu a fost publicată în Monitorul Oficial, drept pentru care nici legea de modificare a OUG 76/2016 nu a plecat spre promulgare, fiind încă în vigoare ordonanța adoptată de Guvernul Cioloș. În baza acestei ordonanțe, a semnat premierul Mihai Tudose decizia de numire în funcția de director general al DGPI a colonelului Mihai Cristian Mărculescu din cadrul MAI.

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …