Friday , April 19 2024

REZULTATE ALEGERI 2014 DIASPORA: Klaus Iohannis – 46,1% Victor Ponta – 16%

vot diaspora.jpg

Klaus Iohannis a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţialelor în străinătate cu 46,1%. Victor Ponta se află pe poziţia a doua, urmat de Monica Macovei pe locul al treilea. În Republica Moldova, cel care a obţinut cele mai multe voturi este Victor Ponta.
Potrivit stiripesurse.ro, candidatul ACL, Klaus Iohannis, a câştigat votul diasporei.
Iohannis a obţinut 46,1% din voturile românilor din străinătate, Victor Ponta – 16%, Monica Macovei – 15,1%, Elena Udrea – 10%, Dan Diaconescu – 4,5%, Călin Popescu Tăriceanu – 2,9%, Corneliu Vadim Tudor – 2,8%, Teodor Meleşcanu – 0,83%, William Brînză – 0,57%, Kelemen Hunor – 0,54%, Gheorghe Funar – 0,53%, Zsolt Szilagyi – 0,18%, Constantin Rotaru – 0,11%, Mircea Amariţei – 0,05%.
Potrivit BEC, 161.466 de români s-au prezentat, duminică, în primul tur la urne, fiind anulate 1.175 de voturi.
Conform sursei citate, Iohannis a primit 74.001 de voturi, Victor Ponta – 25.493, Monica Macovei – 24.387, Elena Udrea – 15.665, Dan Diaconescu – 6820, Călin Popescu Tăriceanu – 4737, Corneliu Vadim Tudor – 4611, Teodor Meleșcanu – 1382, Kelemen Hunor – 879, Gheorghe Funar – 872, William Brînză – 857, Zsolt Szilagyi – 288, Constantin Rotaru – 182, Mirel Amariței – 90
Iohannis a câştigat în majoritatea ţărilor în care s-au organizat secţii de votare. Ponta a câştigat în Coreea de Nord, Pakistan, Palestina, Zimbabwe, Republica Moldova (8202 voturi) şi Brazilia.
Monica Macovei a obţinut cele mai multe voturi în secţiile din Finlanda, Slovenia, Cuba şi Peru. Există şi ţări în care Iohannis şi Ponta s-au aflat la egalitate pe primul loc: Ucraina, Venezuela, Sri Lanka.
În oraşe europene precum Londra sau Paris, Victor Ponta a ocupat poziţia a patra, după Iohannis, Macovei şi Udrea. În SUA, Klaus Iohannis şi Monica Macovei au ocupat primele două poziţii, urmaţi de Victor Ponta.
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …