Remus Borza, ACHITAT în dosarul Hidroelectrica de Curtea de Apel Bucureşti

24/04/14 ora:3:52pm

remus-borzaFostul administrator judiciar al companiei Hidroelectrica Remus Borza a fost achitat de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, după ce a direcţionat către societatea sa de avocatură contracte de asistenţă juridică, plătite de Hidroelectrica.

În acelaşi dosar, a fost achitată şi Nicoleta Munteanu, asociata lui Borza.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

În 17 octombrie 2013, cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit PCAB, pe 20 iunie 2012 Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica SA, administrator judiciar fiind desemnat Euro Insol SPRL, unde asociaţi sunt Remus Borza (50%) şi Nicoleta Munteanu (50%).

Ulterior, Euro Insol SPRL a fost confirmată ca administrator judiciar al Hidroelectrica în şedinţa Adunării Creditorilor din 14 septembrie 2012 şi prin încheierea judecătorului sindic din 3 octombrie 2012.

În cadrul procedurii de insolvenţă, împotriva tabelului preliminar de creanţe, au fost formulate de către creditori 74 de contestaţii, iar pentru reprezentarea juridică în legătură cu aceste contestaţii Remus Borza a propus Comitetului Creditorilor, în şedinţa din data de 25 octombrie 2012, angajarea societăţilor de avocatură Borza şi Asociaţii (unde Borza deţine 95% din părţile sociale, iar Nicoleta Munteanu 5%) şi casa de avocatură P. şi Asociaţii în schimbul unui onorariu de 1.500 euro/dosar.

Comitetul Creditorilor nu a aprobat angajarea celor două societăţi de avocatură, ci a hotărât ca angajarea avocaţilor să se facă în baza unei proceduri competitive şi transparente (3 cereri de oferte, cu evitarea conflictelor de interese şi cu respectarea principiului maximizării averii debitoarei), în limita unui buget mediu de 3.000 euro, plus TVA/dosar.

Drept urmare, administratorul judiciar a solicitat şi a primit 4 oferte: ofertă depusă de SCPA Borza şi Asociaţii cu un onorariu fix de 1.500 euro, plus TVA/dosar pentru toate cele 74 de contestaţii, fără a se preciza dacă onorariul solicitat este doar pentru fond ori pentru fond şi recurs; ofertă depusă de Societatea Civilă Profesională de Avocaţi V., D. şi Asociaţii cu un onorariu de 35.000 euro/dosar, fără a se preciza dacă onorariul solicitat este doar pentru fond ori pentru fond şi recurs; ofertă depusă de Societatea Civilă Profesională de Avocaţi P. şi Asociaţii cu un onorariu de 1.500 euro, plus TVA/dosar pentru anumite contestaţii şi de 2.500 euro, plus TVA/dosar pentru alte contestaţii, cu precizarea că onorariul solicitat este doar pentru faza procesuală a fondului şi ofertă depusă de Cabinetul individual de avocat D.I. cu un onorariu de 3.000 euro, plus TVA/dosar, cu precizarea că onorariul solicitat este atât pentru fond, cât şi pentru recurs.

Prin procesul verbal din data de 5 noiembrie 2012, semnat de Remus Borza, în urma analizei ofertelor, s-a decis încheierea contractelor de asistenţă juridică cu SCPA Borza şi Asociaţii, Societatea Civilă Profesională de Avocaţi P. şi Asociaţii şi Cabinetul individual de avocat D. I. pentru un onorariu fix de 3.000 euro, plus TVA/dosar, cu precizarea că onorariul stabilit acoperă atât faza procesuală a fondului, cât şi pe cea a recursului.

Astfel, între Euro Insol SPRL şi SCPA Borza şi Asociaţii au fost încheiate 34 contracte de asistenţă juridică având ca obiect asistenţă şi reprezentare juridică în 34 de contestaţii aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care Hidroelectrica avea calitatea de parte.

Toate cele 34 contracte au fost semnate din partea administratorului judiciar Euro Insol de către Nicoleta Munteanu, iar din partea SCPA Borza de către un avocat colaborator al societăţii de avocatură.

În baza acestor 34 contracte, SCPA Borza a emis către Euro Insol un număr de 34 facturi fiscale, care au fost achitate în totalitate de Euro Insol, prin ordine de plată emise de Remus Borza.

Conform procurorilor, Remus Borza a realizat pentru sine şi colega lui, în mod direct, un folos material în cuantum de 559.843,11 lei.

romaniatv.net