Thursday , March 28 2024

Religia în şcoli, între „calea cea dreaptă" şi calea spre note de 10

Aproximativ 86% dintre români susţin că ideea predării religiei în şcoli este una bună, conform unui studiu realizat de Fundaţia Soros România. Preoţii şi unii profesori susţin că religia îi va ajuta pe elevi să devină mai buni şi să vadă „calea cea dreaptă”. Elevii spun că şi-ar dori ca materia să fie predată altfel şi că e o materie necesară pentru mărirea mediilor finale, scrie cotidianul Romania Libera, in editia de astazi..

Preotul paroh, Emil Nedelea Cărămizaru, de la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Bucureşti spune că religia este necesară pentru elevi şi că este una dintre cele mai importante investiţii ale guvernului român după 1989. “Singurul reper real al unui popor şi al unei lumi întregi este credinţa în Dumnezeu, propovăduită şi experimentată în ora de religie”, a adăugat preotul paroh.
Mai mult, părintele Cărămizaru susţine că profesorii de religie sunt datori să ia în vedere şi să discute problemele spirituale şi morale ale elevilor pentru că “sunt atâtea şi atâtea frământări în lumea asta atât de bulversată. Profesorul trebuie să facă un fel de psihologie religioasă în aşa fel încât să-i orienteze către bine”.
Preotul paroh s-a ferit să transmită câteva sfaturi dascălilor, dar crede că profesorii trebuie “să fie cu adevărat prieteni ai copiilor şi ai tinerilor, să fie cei mai buni prieteni din şcoală ca să le câştige sufletul”.
În plus, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că în România există facultăţi de teologie datorită cărora foştii studenţi au devenit oameni cu vocaţie şi predau deja în şcoli.
Religia corectează comportamentul
Pe aceeaşi lungime de undă, o profesoară de religie de la Grupul Şcolar Economic Administrativ “Mircea Vulcănescu” spune că elevii îşi formează caracterul moral prin orele de religie. “Elevii vin sceptici la liceu, dar pe parcurs îşi schimbă atitudinea şi înţeleg esenţa acesteia, că ne asemănăm cu Dumnezeu, din Dumnezeu ne-am creat şi la Dumnezeu ne întoarcem”, spune profesoara Cristina Pop.
Ea mai consideră că societatea actuală este foarte derutată din punct de vedere moral şi că valorile au scăzut.
Astfel, religia predată în şcoli corectează comportamentul tinerilor şi renunţă treptat la egoism şi egocentrism şi prin activităţi extraşcolare, cum ar fi excursiile organizate pentru pelerinaje, “în care elevii vin şi chiar le plac atât de mult, chiar dacă ei nu recunosc pe moment sau, mai bine zis, sunt indiferenţi faţă de valorile promovate la orele de religie, dar mai târziu îşi aduc aminte ce le-au spus profesorii de religie şi aplică în comportamentul lor”, susţine profesoara.
Profesoara de religie, Cristina Pop, crede cu adevărat că românii sunt printre puţinele popoare credincioase. Ea îşi argumentează părerea prin comparaţia cu bisericile din occident pe care le-a vizitat. “Sunt doar obiective turistice, pe când la noi vezi în fiecare duminică oameni la slujbă”.
Ce spun elevii: religia e doar o materie nesemnificativă, dar îi ajută la medie
“Consider că este bine că se mai predă religia în şcoli, numai că ar trebui să se pună mai mult accent pe diferenţele dintre religii şi modul în care ni se predă să cuprindă aspecte generale, astfel încât să ne formăm o privire de ansamblu şi să avem o imagine a tuturor culturilor, religiilor”. Asta e părerea unei eleve din clasa a XII-a, profilul matematică-informatică, de la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”.
O altă elevă, din acelaşi liceu, susţine că îi place religia, dar că “nu prea îşi mai are rostul în şcoli”. Tânăra spune că profesorii de religie nu sunt luaţi în serios şi că religia “e doar o materie nesemnificativă pentru elevi, ei bucurându-se doar că îi ajută la medie şi se mai relaxează şi ei”, a concluzionat eleva. (MARINELA OPREA – romanialibera.ro)

Vezi si

Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit …

One comment

  1. Nu cred ca 86% este un procent realist. Fiindca atunci oamenilor normali la cap nu le ramane decat sa emigreze. Indoctrinarea religioasa este una din marile probleme in tarile sarace. Faptul ca religia ajuta oamenii sa fie mai buni este o utopie, atata vreme cat “ultraortodocsii” romanii (alaturi de alti extrimisti religiosi “educati” de diverse biserici) sunt infractorii Europei sau ai lumii. Sa crezi in ceva ce exista dincolo de fiinta umana este una in timp ce un mod de viata bazat pe izbavirea in orice conditii conduce la violenta si infractionalitate. Hotul spune Doamne-ajuta cand fura, violatorul se roaga la D-zeu sa nu fie prins… Un sistem gresit care care vine peste noi din istorie si de care nu vom scapa curand. Oricum solutia nu consta in predarea institutionalizata a religiei in scoli de stat (ceea ce de fapt face statul partas la procesul de indobitocire) ci in instituirea unui sistem de educatie eficient.