Saturday , April 20 2024

Regele Spaniei strange cureaua pe vreme de criza: isi vinde iachtul

juan-carlos-sofia

Regele Juan Carlos al Spaniei a decis să se despartă de iahtul său, ale cărui cheltuieli de întreţinere nu mai sunt compatibile cu austeritatea impusă în această ţară de criza economică, a anunţat casa regală spaniolă, citată de AFP, potrivit Mediafax.
Regele Juan Carlos al Spaniei a decis să se despartă de iahtul său, ale cărui cheltuieli de întreţinere nu mai sunt compatibile cu austeritatea impusă în această ţară de criza economică, a anunţat casa regală spaniolă, citată de AFP.
“Regele a luat decizia de a cere serviciilor de la Patrimoniul naţional să înceapă procedura de cedare” a iahtului său Fortuna, estimat la 21 de milioane de euro, a anunţat un purtător de cuvânt al casei regale spaniole.
Iahtul Fortuna, care are o lungime de 41,5 metri, a fost oferit monarhului spaniol în anul 2000, de un grup de oameni de afaceri, prin intermediul Fundaţiei pentru turism şi cultură din Insulele Baleare, cu scopul de a se asigura că regele Juan Carlos îşi va petrece vacanţele în acest arhipelag şi va promova astfel imaginea turistică a acestuia.
Cu toate acestea, regele Spaniei, în vârstă de 75 de ani, a folosit iahtul din ce în ce mai rar. Ultima dată a făcut-o în august 2012.
Potrivit presei spaniole, un plin al rezervorului de carburant al ambarcaţiunii costă peste 20.000 de euro.
Consiliul de administraţie al Patrimoniului naţional, organismul care administrează bunurile monarhului, trebuie în prezent să aprobe procedura de cedare a iahtului Fortuna către Guvernul spaniol, care va decide ulterior dacă îl va păstra sau dacă îl va scoate la vânzare.
Popularitatea regelui Juan Carlos se află în cădere liberă în ultimele luni, din cauza mai multor scandaluri, inclusiv a acuzaţiei de corupţiei adusă ginerelui monarhului spaniol, Iñaki Urdangarin.
Spaniolii îi reproşează, totodată, regelui Juan Carlos că a mers anul trecut în Botswana pentru a face safari, într-o perioadă în care Spania se află în plină recesiune şi se confruntă cu o “cură” severă de austeritate.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …