Saturday , April 20 2024

Referendum in Turcia. Erdogan castiga superputeri cu un scor strans. Opozitia contesta rezultatul

erdogan

Recep Erdogan a câştigat referendumul din Turcia. Modificările constituţionale printre care îi sunt atribuite prerogative sporite preşedintelui ţării au fost votate de turci. Rezultatul este însă strâns. 51,3% faţă de 48,7% în favoarea amplei reforme constituţionale, în condiţiile unei prezenţe la vot de aproape 87%. Dar opoziţia nu şi-a spus ultimul cuvânt şi vrea să ceară ca voturile sa fie renumărate. În România, 55,4% dintre turcii care au votat s-au declarat împotriva modificării Constituţiei.
Planul de reformă redactat de guvern și acceptat de parlament a primit acum şi votul poporului. Un vot la limită, care ilustrează o diviziune profundă în Turcia.
Pentru analişti, referendumul a fost mai degrabă un vot de încredere pentru Recep Erdogan şi ţara pe care el şi-o doreşte. O ţară asupra căreia poporul i-a oferit controlul total, în ciuda diferenţei mici între numărul celor care îi sprijină ambiţiile absolutiste şi al celor care i se opun. Tabăra învingătoare a savurat victoria pe străzi.
În ciuda bucuriei care a pus stăpânire pe străzi la Ankara, opoziţia turcă nu acceptă deznodământul referendumului şi indică mai multe probleme.
„Sunt probleme în privinţa modului în care s-a votat şi credem că sunt probleme şi în privinţa modului în care sunt numărate voturile. Ei (cei de la putere, n.red.) se pregătesc să fure voturile”, a spus Erdal Aksunger, lider al opoziţiei.
Ideea unui referendum care să modifice Constituţia în aşa fel încât să-i ofere puteri executive preşedintelui a apărut după tentativa de lovitură de stat din iulie anul trecut. Din dorinţa de a-şi consolida poziţia, Recep Erdogan a început o epurare a sistemului, prin excluderea tuturor celor care i se împotriveau, indiferent că era vorba despre magistraţi, înalţi responsabili militari sau simpli profesori.
Votul schimbă astfel sistemul de guvernare din Turcia dintr-unul parlamentar într-unul prezidenţial.
Rezultatul referendumului este obligatoriu.
Turcii au votat, practic, 18 amendamente constituţionale ce vizează, în primul rând, prerogativele puterii executive şi legislative. Acestea includ, printre altele, abolirea funcţiei de premier. Astfel, preşedintele va numi cabinetul şi va avea un număr de vicepreşedinţi. Parlamentul nu va mai monitoriza miniştrii şi nu va mai avea dreptul să iniţieze moţiuni de cenzură.
Preşedintele nu va mai fi nevoit să rămână neutru, ci va putea să îşi menţină afilierea politică. În prezent, preşedintele trebuie să se retragă din partid după alegeri.
În plus, şeful statului va putea numi patru din totalul de 13 judecători ai celei mai înalte instanţe judiciare din ţară.
Referendumul  aduce cea mai importantă schimbare politică de la declararea Republicii Turce, în 1923.
Hotărârea de care a dat dovadă Erdogan pentru a organiza şi promova referendumul l-a făcut să intre în conflict cu o serie de ţări europene, care au anulat mitingurile electorale la care urmau să ia parte miniştrii săi pentru a convinge alegătorii din străinătate.
Odata referendumul aprobat, Erdogan va putea să aibă încă două mandate la preşedinţie, ceea ce ar însemna că poate rămâne la conducerea statului până 2029.
Rolul de preşedinte este, deocamdată, în mare parte ceremonial, având o influenţă limitată în luarea deciziilor politice. Însă prin forţa personalităţii sale şi loialitatea electoratului AKP şi a parlamentarilor săi, Erdogan a reuşit să depăşească limitele impuse de Constituţie.
digi24.ro

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …