Monday , January 30 2023

Rectorul Universității care verifică teza de doctorat a șefei DNA, acuzat de PLAGIAT

marilen pirtea

O nouă bombă explodează în ajun de alegeri.Jurnaliștii de la PressOne susțin că Marilen Pirtea (foto), rectorul Universitatii de Vest Timisoara, este suspect de plagiat în patru lucrări, însă acesta explică că în cel puțin două dintre acestea numele i-a fost folosit împotriva voinței sale.
“În momentul elaborării celor două articole îndeplineam funcţia de coordonare a unei platforme de cercetare interdisciplinară între Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor şi Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie.
Coordonatorul colectivului de cercetare în chimie m-a inclus între autorii celor două articole în virtutea poziţiei mele, fără să mă întrebe dacă sunt sau nu de acord.
Când am aflat, i-am transmis că nu este cazul, că nu sunt adeptul acestor practici şi că îl rog să mă elimine din lista de autori. Nu sunt chimist, nu mă pot pronunţa asupra calităţii celor două articole, nu le-am recunoscut niciodată, nu am obţinut niciun fel de beneficiu de pe urma lor”, a spus Pirtea.
Universitatea de Vest din Timișoara este cea la care se verifică teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.
 

Vezi si

Întâlnire a liderilor PNL la Vila Lac. Ciucă dă asigurări că rotația cu PSD se va face conform protocolului

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, le-a dat asigurări colegilor săi, la întâlnirea de duminică de la …

One comment

  1. alt “nevinovat” deci nici asta nu e corect. Un plagi verifica pe altii.!!!