Thursday , April 25 2024

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor începe joi. Vezi la ce intrebari vei raspunde

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care se va desfăşura între 20 şi 31 octombrie, este cel mai complex realizat după 1989 în România şi primul după intrarea în Uniunea Europeană, cu un buget de peste 45 de milioane de euro pentru perioada 2011 – 2014, a declarat marţi preşedintele INS.
Posibilitatea persoanelor de a-şi declara dubla cetăţenie, apartenenţa la o anumită etnie sau cult religios, dar şi întrebările pentru persoanele cu dizabilităţi sunt printre noutăţile introduse în Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, potrivit preşedintelui Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu.
Preşedintele INS a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul de interne Traian Igaş, că Recensământul populaţiei şi al locuinţelor se va desfăşura în perioada 20 – 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
VEZI ÎNTREBĂRILE REFERITOARE LA PERSOANE
VEZI ÎNTREBĂRILE REFERITOARE LA GOSPODĂRIE
VEZI ÎNTREBĂRILE REFERITOARE LA LOCUINŢĂ, CLĂDIRE
VEZI ÎNTREBĂRILE REFERITOARE LA PERSOANELE PLECATE ÎN STRĂINĂTATE
VEZI ÎNTREBĂRILE REFERITOARE LA PERSOANE PLECATE PENTRU O PERIOADĂ ÎNDELUNGATĂ


“Date preliminare privind populaţia stabilă a României, numărul clădirilor, locuinţelor şi gospodăriilor vor fi făcute publice printr-un comunicat în ianuarie 2012. Datele preliminare ale recensământului, cum ar fi numărul de persoane recenzate, numărul de persoane plecate din ţară, structura populaţiei pe sexe sau numărul de cetăţeni străini, vor fi prezentate în luna aprilie 2013, urmând ca datele finale să fie date publicităţii în trimestrul IV al anului 2013”, a declarat preşedintele INS Vergil Voineagu.
“Dacă ar fi să emitem o ipoteză legată de acest recensământ aceasta ar fi reducerea populaţiei. În mod constant, din 1990 încoace sporul populaţiei României este unul negativ. De asemenea, cei plecaţi din ţară pentru o perioadă mai mare de 12 luni nu mai sunt socotiţi ca făcând parte din populaţia ţării. În urma recensământului vom afla câte persoane sunt apte de muncă, câţi şomeri există, câţi pensionari, care este nivelul de pregătire al poulaţiei”, a declarat preşedintele INS Vergil Voineagu.
Preşedintele INS a mai spus că există posibilitatea ca persoanele care lipsesc din ţară în perioada 20 – 31 octombrie să ridice formularele de la consiliile locale, organizate la nivelul fiecărei localităţi şi al fiecărui sector.
“România se alătură astfel ţărilor care realizează recensământul naţional. Este un recensământ unic în România, primul care se desfăşoară după intrarea României în Uniunea Europeană. În urma recensământului vom afla nu numai câţi români există, recensământul va informa asupra dinamicii populaţiei şi a viitorului. Elaborarea de strategii sau bugete nu pot fi făcute fără datele unui recensământ”, a spus, la rândul său, responsabilul pe probleme de securitate ONU în România, Francois Farah, prezent şi el la conferinţa de marţi.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …