Saturday , April 20 2024

RCS&RDS au scos Antena 1 si Antena 3 de pe platforma Digi

RCS&RDS a anunţat că nu mai difuzează Antena 1 şi Antena 3 pe platforma de satelit Digi, întrucât compania de telecomunicaţii nu mai poate accepta să plătească peste 7 milioane de euro pe an, sumă care ar fi fost solicitată de Antena Group pentru difuzarea prin satelit a celor două televiziuni.
Anunţul a fost făcut de RCS&RDS printr-un comunicat difuzat joi seară şi în noaptea de joi spre vineri, pe Digi 24, televiziunea de ştiri a companiei de telecomunicaţii.
Potrivit respectivului anunţ, “RCS&RDS nu mai difuzează pe satelit posturile Antena 1 şi Antena 3. RCS&RDS nu poate accepta să plătească peste şapte milioane de euro pe an, sumă solicitată de Antena Group pentru difuzarea prin satelit a canalelor Antena 1 şi Antena 3”.
RCS&RDS precizează că cele două posturi au fost declarate în mod repetat ca fiind libere la retransmisie, potrivit principiului “must-carry” din legislaţia audiovizualului, chiar de către reprezentanţii Antena Group.
De asemenea, compania RCS&RDS spune că, împotriva voinţei sale, a fost obligată să întrerupă difuzarea acestor canale, întrucât Antena Group i-a retras acordurile de difuzare.
“Antena Group nu a acceptat prelungirea datei limite a somaţiei, ameninţând cu recurgerea la acţiuni legale, inclusiv plângeri penale. În aceste împrejurări, RCS&RDS consideră că responsabilitatea pentru privarea abonaţilor săi de posibilitatea vizionării acestor canale revine exclusiv Antena Group”, mai spune RCS&RDS.
Abonaţii serviciilor de televiziune prin cablu nu sunt şi nu vor fi afectaţi de această situaţie, programele Antena Group fiind difuzate în continuare în toate pachetele de televiziune prin cablu.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …