Tuesday , January 31 2023

Razboi la Cotroceni intre presedinte si premier. "Badaranul" vs "Mincinosul"

cotroceni

Victor Ponta şi Ioana Petrescu au fost astazi la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat să îi explice de unde va lua Guvernul bani pentru a acoperi reducerea CAS. Nici premierul, nici ministrul de Finanţe nu au reuşit să-l convingă pe şeful statului de beneficiile acestei măsuri. Mai mult, preşedintele i-a cerut ministrului de Finanţe să-i trimită o listă cu argumente în favoarea reducerii CAS în următoarele zile.
Premierul a relatat că negocierile au degenerat într-o ceartă şi că preşedintele a avut un ton “bădărănesc” la adresa ministrului Finanţelor, lucru negat de Traian Băsescu. 
“Ce discuție să mai am, când spune că discuțiile au fost foarte dure, nepoliticoase. E interesant cum poate să mintă. O să fie prima dată când fac publice înregistrările discuțiilor. Ca să vedem cine minte, România TV, eu…”, a spus Băsescu.
Ca să nu existe interpretări, Traian Băsescu a dat publicităţii înregistrarea video a discuţiilor.

Traian Băsescu: „Reprezentanţii Guvernului nu au fost în măsură azi să-mi dea soluţiile de care avem nevoie sau explicaţiiile de care aveam nevoie”.
Discuții la Cotroceni:
Traian Băsescu: „Arătaţi-mi din ce se compune structura de venituri suplimentare”.
Ioana Petrescu: „În momentul în care vom elabora bugetul pe 2015, sursele vor fi foarte clare.
Traian Băsescu: Dați-mi argumente să o prommulg, altele decât lozinci. Altele decât simple declaraţii. Bănuiesc că aţi observat că Germania au intrat în declin şi asta ne va afecta…
Ioana Petrescu: Un motiv în plus ca să relaxăm fiscal şi să încurajăm firmele să angajeze…
Traian Băsescu: Nu angajează nimeni, doamnă…
Înainte ca aceste discuții să fie date publicității, Victor Ponta declarase: „Un ton destul destul de bădărănesc la adresa dnei ministru Petrescu, poate aflați de la președinte că studiile de la Harvard nu sunt nimic pe lângă studiile domniei sale”.
Traian Băsescu: către Ioana Petrescu „Unde spuneaţi că aţi terminat? La Harvard, la Oxford? Roubini e economist de Harvard. Mă aşteptam la argumente de genul lui, nu…. (râde)”
Ulterior, într-o conferință de presă, Traian Băsescu a declarat despre discuțiile cu premierul și ministrul de Finanțe: „O echipă foarte nepregătită și pentru mine a fost clar că singura abordare pe care o are și premierul, și ministrul Finanțelor e politică”.
Discuțiile de la Cotroceni s-au încheiat, totuși, în nota ironic-optimistă a premierului Victor Ponta: „Domnule preşedinte, o să ne descurcăm noi şi după noiembrie. Ţara asta se descurcă… Nu e nimeni de neînlocuit. Nu vă faceţi griji. Mergem în direcţia bună!”

Vezi si

Liberalii vor comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2024

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni despre comasarea alegerilor locale cu …