Wednesday , April 24 2024

Răsturnare de situaţie în cazul accidentului aviatic din Apuseni. ADRIAN IOVAN NU se afla la manşa avionului

avion apuseni

Răsturnare de situaţie în ancheta privind accidentul aviatic din Apuseni, în urma căruia şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi tânăra Aura Ion. Potrivit unor informaţii obţinute de anchetatori, nu Adrian Iovan era cel care pilota avionul înainte de aterizarea forţată, ci copilotul Răzvan Petrescu.
ADRIAN IOVAN şi Răzvan Petrescu au făcut schimb de locuri în momentul în care avionul era în aer, potrivit unor rezultate preliminare ale anchetei, citate de România TV. Aşadar, atunci când avionul s-a prăbuşit, la manşă era copilotul Răzvan Petrescu.
În acest caz, dacă procurorii vor stabili că accidentul s-a produs dintr-o eroare umană, cel tras la răspundere va fi tânărul Petrescu.
Potrivit unor surse judiciare, copilotul le-ar fi declarat procurorilor că, după prăbuşire, el şi ceilalţi pasageri au încercat să îl mute pe Adrian Iovan pe locul din stânga, unde se aflase Răzvan Petrescu.
Schimbul de manşă a fost făcut fără ca turnul de control al ROMATSA să fie anunţat şi fără ca acest lucru să fie trecut în fişa de lucru, aşa cum prevede legea.
Echipa de procurori a Secţiei parchetelor militare a audiat, în perioada 20 februarie – 5 martie, un număr de 50 de persoane, reprezentând persoane vătămate şi părţi civile, controlori de trafic aerian, persoane din cadrul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, persoane din cadrul MAI şi MApN. Audierile s-au desfăşurat concomitent la Bucureşti, cât şi pe raza judeţelor Alba, Cluj, Mureş şi Bihor.
Procurorii din cadrul Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, care cercetează cazul, au început urmărirea penală pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor şi vătămare corporală din culpă, a anunţat Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia.
Adrian Iovan şi o studentă şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical s-a prăbuşit, pe 20 ianuarie, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
 
 

Vezi si

HotNews: Banii big farma ajung la societatea medicală condusă de ministrul Rafila prin firma unui fost șef al spitalului SRI

O investigație HotNews prezintă mecanismul prin care, printr-un intermediar,  companiile de medicamente dau bani sub …