Thursday , June 13 2024

Raisa, fetiţa de doi ani din Dolj dispărută de acasă, a fost găsită moartă

Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.

Trupul fetiţei a fost găsit după aproape 24 de ore de căutări la care au participat peste 100 de persoane – poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari.

Captura video – Observator

“Din nefericire, copila a fost găsită pe sol, decedată, într-o zonă cu vegetaţie deasă. În acest moment se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Dispariţia fetiţei a fost sesizată luni, la ora 12,30, poliţiştilor Secţiei nr.2 Poliţie Rurală Breasta de către un bărbat, din comuna Breasta, vecin al familiei minorei, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj. AGERPRES 

Vezi si

Clopotele tuturor bisericilor vor fi trase azi în semn de veșnică pomenire a eroilor români, la praznicul Înălțării Domnului

Clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, joi, la ora 12,00, în semn de veșnică pomenire, …